joi, 19 martie 2009

Recompensa şi lauda: morcovul otrăvit

Autor: Robin Grille
Tradus de Iulia Bălaşa


Dăm copiilor îngheţată dacă sunt "cuminţi", ciocolată dacă păstrează liniştea, steluţe aurii dacă îşi mănâncă verdeţurile, chiar şi bani, dacă iau note bune la şcoală. Îi lăudăm cu gratificarea "băiat cuminte" sau "fată cuminte" dacă fac ceva ce ne mulţumeşte pe noi. Pentru părintele modern, conştient de efectele acţiunilor sale, metodele de disciplinare precum bătaia şi umilirea sunt învechite. Pedeapsa este uitată, recompensa este de actualitate. De ce să folosim băţul, când, mai bine, putem învăţa copilul folosind un morcov?

Propaganda de ultimă generaţie în sprijinul recompensei şi lăudării copiilor pentru ceea ce numim “purtare bună” a câştigat o popularitate masivă. “Găseşte ceva bun în ceea ce a realizat copilul tău şi recompenseaza-l!” ne spun cărţile şi seminariile despre “cum ar trebui să…”. Psihologii de pretutindeni recomandă tratamente gen “schema steluţei” pentru a schimba comportamentul copilului. Acest curent aparţine unei şcoli particulare a psihologiei - behaviorismul- a cărei gândire domină frecvent marea parte a curentului psihologic principal şi a teoriei educaţionale.

Există destule dovezi că, pe termen lung, sistemul recompensator este ineficient. De fapt acest obicei ale recompensării şi al laudei pentru comportamentul “bun” al copiilor noştri este atât de obişnuit, încât aproape nimeni - până de curând - nu a pus la îndoială validitatea sa. A lăuda sau a recompensa copiii este rostul general evident al grijii părinţilor “buni”, nu-i aşa? Cine s-ar îndoi că este bine să aducem laude copiilor sau să-i recompensăm când aceştia acţionează pe placul nostru?

Metoda “laudă şi recompensează” este, în mod absolut, grozavă, devreme ce este recomandată de către cele mai multe descoperiri metodice şi ingenioase pe care banii le pot cumpăra. În realitate, ea îşi are originea în munca psihologilor care au descoperit că pot antrena şoareci să alerge prin labirinturi, porumbei să ciugulească nasturi coloraţi şi câini să saliveze la auzul sunetului clopoţelului ce anunţă cina - impunându-le un orar controlat al recompenselor. Curând, psihologii au devenit entuziasmaţi de ideea controlării oamenilor, aplicând şi în cazul nostru aceleaşi principii care funcţionează în cazul animalelor. Imaginaţi-vă entuziasmul lor când au realizat că recompensa funcţionează la fel de bine în cazul oamenilor ca şi în cel al şoarecilor, porumbeilor sau al câinilor. Tehnicile psihologice moderne, care ne arată cum să acţionăm, ne-au făcut capabili să manipulăm comportamentul copiilor, gândurile şi emoţiile lor în acelaşi fel în care putem învăţa o focă, cu câteva sardine şi puţină măgulire, să ţină în echilibru o minge pe nas.

O singură problemă, totuşi. Nu ţinem cont în mod deosebit de calitatea relaţiei pe care o dezvoltăm cu un şoarece de laborator. Nu suntem preocupaţi de dezvoltarea stimei de sine a rozătoarelor, de simţul lor de autonomie sau independenţă, nici nu ţipăm de bucurie dacă şoarecele va fi interesat să încerce labirinturi mai mari şi mai bune, din propria sa iniţiativă, cu mult după ce noi am încetat să-l mai răsplătim cu tablete mici de mâncare. Şi aici, aşa cum mulţi dintre experţii noştri n-au reuşit să ne spună, este punctul în care întreaga construcţie fantezistă “recompensează, laudă şi consolidează” se rupe în bucăţi.

Am fost învăţaţi că ar trebui să ne lăudăm şi răsplătim copiii tot mai mult. Ce ar putea fi în neregulă cu acest lucru? La suprafaţă, lauda pare minunată - cheia copiilor de succes! Spargeţi această aparenţă şi rezultatele vor putea fi privite foarte diferit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu