marți, 15 septembrie 2009

Prima zi de gradinita





Emotionant....
Parca nu-mi vine sa cred ca este vorba de copilul meu...
Darius la gradi-un gand ce mi se parea a fi departe de realizare,un vis pe care nu-l constientizam inca.Primul pas spre viata. Primul pas spre independenta. Primul pas dinspre noi spre necunoscut. Pana acum toti pasii lui duceau la noi, acum la nici 3 ani au inceput cei in sens opus. Nu stiu daca e bine sau nu ca l-am dat de acum la gradi...vom vedea pe parcurs. Imi place sa nu fac lucrurile atunci cand sunt constransa , ci pe indelete in timp.Asa am decis sa incepem cand inca mai stau acasa, cand pot alerga intr-un suflet sa-l iau de acolo daca nu-i place sau nu se adpateaza, cand el alege daca in ziua respectiva vrea sau nu sa se duca.

I-am vorbit toata saptamana de gradinita. I-am explicat ca gradinita este un fel de serviciu al copiilor unde ei merg in fiecare zi sa se joace si sa invete lucruri noi. I-am vorbit despre cum se va juca el cu mai multi copii, cum va colora, va desena, vor invata poezii si cantecele,vor dansa ,cum vor manca la masutele piticilor, cum doamna educatoare este Alba ca zapada iar ei sunt piticeii,cum mami va veni sa-l ia acasa la terminarea programului. I-am spus cat de dor imi va fi de el si ce mult ii voi simti lipsa ....Nici nu-l dusesem si deja mi-era dor de el.
Am fost si am vizitat inainte gradinita si a parut incantat.Asta insa nu ne-a scutit de emotiile primei zile

Ne-am imbracat toti patru la "patru ace" cum stiam eu ca se face in prima zi, am cumparat un buchet de flori si cu inima cat un purice am plecat.
Desi cand am vizitat grdadinita mi-a facut o impresie buna, nu acelasi lucru l-am mai simtit si acum in prima zi. In mintea mea, invatamantul paticular il depasea cu mult pe cel de stat si nu ma refer la procesul educativ sau calitatea dascalilor, ci la dotarile materiale, la metodele si mijloacele moderne pe care le folosesc, la strategii mai putin formale etc...n-am regasit nimic din toate astea.... Nici macar o simulare a unui inceput de an, o simulare de festivitate sau de primire calduroasa in prima zi de gradinita din viata unor copii. Nimic.

Am intrat in gradinita si la parter, buluceala de parinti si copii.... ii dezbracau, ii descaltau si ii trimiteau sus cu ingrijitoarea. Abia am reusit sa ne strecuram si noi sa urcam sa vedem cine va fi educatoarea, unde va fi clasa lui, colegii,sa discutam una alta, sa cunoastem parintii si mai stiu eu cate altele se fac in prima zi. Nimic din toate astea n-am reusit. Am nimerit in clasa unde era o domnisoara cu vreo 2-3 plangareti in brate, nici urma de alti parinti, nici urma de vreo primire deosebita, de vreo activitate care sa-i atraga si sa ii faca sa isi doreasca sa revina, de vreun "bine ai venit", de" hai sa facem cunostinta"...." eu sunt doamna educatoare"...de nimic...
Parca ne-am dus intr-o zi de la sfarsitul gradinitei, nu de inceput.
Am incercat sa-mi explic singura atitudinea asta prin faptul ca probabil doar pentru noi a fost prima zi, restul copiilor avand deja rodajul facut . E singura scuza pe care le-o gasesc. N-am intrebat si n-am cerut inca socoteala nimanui, dar nu voi accepta daca lucrurile continua asa.

La polul opus mie este Darius care s-a acomodat nespus de bine si de repede.Am stat putin cu el acolo, dupa care i-am explicat ca trebuie sa plecam. A inceput sa planga bineinteles. Am continuat sa-i explic si s-a mai linistit. Ne-am mai jucat putin si cand am vazut ca si-a intrat in rol ne-am strecurat afara incet. Il urmaream pe geam sa vedem ce face. Cand a realizat ca am plecat s-a pus iar pe plans, dar l-a luat educatoarea si l-a consolat repede .Am urcat la directoare am platit, am dat dosarul, am mai vorbit una alta si la plecare iar ne-am uitat pe geam sa ne vedem odorul. Se juca frumos cu un lego. Pe de o parte m-am bucurat ca s-a adpatat asa repde, dar pe de alta parte parca m-a durut ca s-a rupt asa usor de noi....

Nici nu ne venea sa mai plecam... aveam asa un gol in brate si in suflet....
Cip a plecat la serviciu, eu cu Briana spre casa.Dar parca nu-mi venea sa intru inauntru. Ne-am mai invartit prin cartier, am mai facut mici cumparaturi, ne-am jucat putin, dar totul fara chef.

Tot asteptam telefon sa-mi spuna ca plange si sa merg sa-l iau...Am dat telefonul mai tare sa nu cumva sa nu-l aud daca suna....nimic..nu suna... Briana il cauta si-l striga prin toata casa si mai tare punea sare pe rana ...

La 11.30 suna in sfarsit telefonul.... era directoarea..... Credeam ca, gata, nu mai rezita, dar nici pe departe nu era asa. Mi-a spus k a fost foarte cuminte si dupa cum au decurs lucrurile il putem lasa pana la 13 cand il va aduce acasa cu microbuzul...Am acceptat dar pana la 13 mi s-a aprut o vesnicie. Desi stiam ca imi dau bip cu 5 minute inainte de sosire n-am mai rezistat si la 12.50 eram cu briana in brate in fata blocului. Am asteptat pana la 13.20...efectiv nu mai rezistam. imi venea sa ma urc in masina si sa plec dupa el.

In sfarsit au ajuns. Statea cuminte la geam. Cand m-a vazut a inceput sa imi faca din manute si sa se bucure. L-am luat in brate chiar daca o aveam si pe Briana. Nu as fi vrut sa-i mai dau drumu' niciodata...parca fusese plecat o vesnicie... parca era deja alt copil, mai mare, mai cuminte, mai responsabil...









Cred ca si Briana s-ar fi adaptat la fel de repede daca o lasam. parca era acolo de cand lumea .








3 comentarii:

  1. Crede-ma ca-mi vine sa plang...cat de la fel ma simt si eu....si sper ca si fiul meu sa reactioneze ca Darius!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu plâng chiar acum când citesc şi sunt si mamă şi educatoare. Am plâns şi acum doi ani când l-am lăsat la grădiniţă pe fiul meu pentru prima dată, deşi ne despărţea doar un zid. Mi-am dat copilul la o altă clasă pentru a deveni independent, pentru a se obişnui cu absenţa noastră, a părinţilor. Acum ne întâlnim la masă şi când ieşim să ne jucăm în curtea grădiniţei. El s-a obişnuit, eu încă nu.

    RăspundețiȘtergere
  3. acum dupa aprope 3 ani realizez ca golul acela nu s-a umplut nici pana azi. Il simt ori de cate ori ii las la gradi. il simt ori de cate ori nu sunt langa mine. probail asa va fi mereu....

    RăspundețiȘtergere