joi, 30 iulie 2009

luni, 27 iulie 2009

Muntele, o lectie de viata


Am fost la munte recent. Iubesc muntele.Il ador de fapt. Ador sa stau in mijlocul naturii, departe de zgomotul masinilor, de mirosul de benzina, de muzica obositoare a litoralului, de blocurile betonate si asfaltul incins, de mirosul de fast food si gogosi prajite,de toata gloata de pe faleza si de multe altele care nu imi vin acum in minte. Imi aduc aminte cu cata placere, inca din copilarie, urcam traseele si cata curiozitate aveam : oare ce e dincolo de varful ala? Mi-a placut sa descopar mereu. Ce este dupa asta? Daca ajung in varful ala oare ce o sa vad? Placerea incepea de cand ajungeam si montam corturile. A devenit aproape un ritual acest episod. Apoi,sa privesc tarziu in nopate cerul instelat, sa miroasa a brad si a fan cosit, sa aud apa cum se sparge de pietre si gandurile mele sa fie libere, mi se pare aproape divin….
In concediul asta am realizat cat de mult seamana viata cu o tura pe munte. Fiecare din noi are propriul munte pe care vrea sa il escaladeze. N-am ajuns inca pe cel mai inalt varf, dar nici nu renunt. E greu, foarte greu urcusul, uneori vrei sa renunti, dar ceva te face sa mergi mai departe , tot mai departe…Trebuie insa sa ai grija sis a fii pregatit.

1. Pregateste-te de urcus!

Daca te-ai obisnuit sa stai zi de zi cu telecomanda in fata televizorului si regimul tau alimentar consta in fast-food si cola, un pic de antrenament inainte nu strica. urcatul pe munte incepe inainte de a urca pe munte .
Lectie de viata : Cand incepi sa lupti pentru visul tau, pregateste-te inainte. Documenteaza-te. Afla tot ce poti afla.

2. Urci, dar si cobori..

Cand simti ca ai ajuns in varf, hop, mai ai o vale de trecut pana incepe urcusul final. Sunt locuri unde trebuie sa schimbi directia pentru a ajunge in varf.
Lectie de viata : Mereu vor fi suisuri si coborasuri. Viata e formata din esecuri si succese. Unele mai dese, altele mai rare. Pastreaza-ti mereu privirea pe scopul final.

3. Ai gresit? Recunoaste si intoarce-te!

Intoarce-te imediat in punctul in care ai luat-o in directia gresita.O deviatie cu un grad pe traseu poate reprezenta o abatere de cateva sute de metri peste o ora, daca vei continua s amergi in directia gresita.
Lectie de viata : Cea mai buna decizie pe care o poti lua cand ai facut o greseala este sa recunosti greseala, sa te intorci, sa o repari si sa mergi mai departe. Negarea te va duce tot mai departe de visul sau obiectivul tau.

4. Pe varfurile mai inalte spiritul e mai inalt

Am vazut multe grupuri de turisti care merg la munte cu masina, parcheaza pe marginea strazii, urca o suta de metri pana la o cascada, fac poze si se intorc acasa. Nimic de condamnat la asta. Nu toti vor sa urce pe munte. Cand eram in tabere 80% din participanti nu ieseau din perimetrul taberei. Dar senzatiile puternice le traiesti pe varf. Cu cat mai inalt cu atat mai bine.
Lectie de viata : In jurul tau vor fi mereu oameni mici cu obiective mici, oameni mediocri cu obiective mediocre si oameni care vor sa zboare cu vulturii, care isi seteaza vise indraznete, care sunt priviti de ceilalti ca niste fanatici, niste nebuni care vor sa schimbe lumea. Si totusi, cei care au parte de senzatiile puternice sunt cei care isi pun vise indraznete..

5. Cu cat te apropii de varf, cu atat poteca e mai ingusta.

Locurile inaccesibile nu sunt vizitate de multi deci daca esti o persoana care sufera de agorafobie n-ai de ce te teme pe munte.
Lectie de viata : Autostrazile sunt pentru multimi. Potecile sunt pentru temerari. Cateodata stii ca mergi in directia corecta atunci cand nu merge nimeni cu tine. Cand faci un lucru care altora li se pare nebunesc e normal sa te simti singur. Nu dispera. Autostrazile sunt pentru cei care vor confort, vor ceva sigur si caldut, vor ceea ce toata lumea poate avea. Varfurile sunt pentru cei care viseaza.

6. Din cand in cand pe munte mai si cazi.

Mai aluneci, te mai duci cativa pasi in jos. Uneori cei care urca inaintea ta din neatentie starnesc niste pietre la vale care te pot lovi. Alteori alegi un traseu care te duce la o stanca pe care n-o poti urca.
Lectie de viata : Obstacolele. apar mereu. Cineva spunea : obstacolele sunt doar scarile care ma ajuta sa urc. Obstacolele sunt puse acolo ca sa vezi cat de mult iti doresti sa treci de ele. Zidurile sunt puse acolo ca sa ii opreasca pe cei care nu-si doresc cu adevarat sa continue. Obstacolele apar mereu in viata. Uneori te vor lasa lat de oboseala. Alteori iti vor macina ego-ul . Alteori te vor umili in fata celor care te cunosc si care vor rade de tine. Alteori te vor indarji mai tare. Sunt perioade cand poti merge pe strada fara un ban in buzunar sau cand tocmai te-ai despartit de cineva drag si simti ca esti terminat. Inseamna asta ca nu esti bun de nimic? Inseamna asta ca nu-ti poti atinge visul? Inseamna ca poti lua o pauza, iti poti aduna fortele si poti ataca din nou. Obstacolele sunt facute ca sa fie trecute.

7. Varful e un loc unde stai foarte putin.

Da, e acolo. Da, te lupti ca sa ajungi in varf. Da, treci peste obstacole, peste oboseala, peste sete, peste foame, peste ploaie, peste bocancii care te rod, peste greutatea rucsacului din spinare. Ajungi in varf. Te bucuri de privelistea superba pe care o ai in fata. Apoi e timpul sa cobori si sa cuceresti alt varf.
Lectie de viata : Cu efort, visele pe care le ai pot fi atinse. Totusi ele sunt doar momente care tin putin. Te lupti pentru niste senzatii care dureaza foarte putin. Nu-ti face un singur scop in viata. nu-ti construi viata in jurul unui singur vis. Il vei atinge, te vei bucura si apoi nu vei sti ce sa faci in continuare. Varful e un ,loc pentru care merita luptat, trebuie savurat, trebuie apreciat si trebuie parasit. Si dupa ce l-ai parasit iti dai seama ca de fapt calatoria a meritat mai mult decat atingerea varfului. Acolo ai invatat atat de multe despre tine, despre altii, despre viata.

miercuri, 1 iulie 2009

Evadare in absolut


Aseara am evadat.... de fapt nu a fost la propriu o evadare caci am avut bilet de voie semnat, dar am evadat din cotidian
Dimineata la 6.20-6.30 cand am ajuns eu acasa, Cip era imbracat sa plece la seviciu, dar era in mare dilema... sa ma sune pe mine sa vada cand si daca mai vin sau sa-si sune seful sa-i spuna " stiti, nevasta-mea a iesit aseara cu fetele si inca nu s-a intors iar eu nu am cu cine lasa copilul si nu pot veni azi la serviciu...."
A rasuflat usurat cand m-a vazut intrand pe usa si a plecat linistit.
Intre noi fie vorba daca ar fi facut el una ca asta, adica sa plece la 22 si sa se mai intoarca dimineata cred k o luna as fi fost suparata pe el si alta data nici n-ar mai fi primit invoire, dar cum EL nu este EU, lucrurile nu s-au intamplat asa....De-aia il iubesc asa mult si de-aia ne intelegem asa bine!
Pentru mine seara trecuta a fost k o evadare in absolut (sau integrare in absolut, cum ar spune parca cei de la misa), adica totul perfect, frumos, linistit, cu masura,cu voie buna, cu baie-n mare pentru curajoase si nonfriguroase k mine ( cred k am fost singura care n-am bagat nici macar un deget in apa) ,cu inegalabilul rasarit de soare si minunatul dans al delfinilor. a fost prima data cand am vazut delfinii atat de aproape si atat de mult timp. cred k s-au jucat mai bine de o ora prin fatza noastra vrand parca sa ne impresioneze.Criss a si filmat dar fiind undeva la lumina rasaritului nu stiu ce se va vedea.
Desi ma asteptam la un alt gen de petrecere, asa cum o descria dandusa-un mic dezmat- am fost fooooarte fericita si de acest mod de a-mi petrece o noapte....Bineinteles k n-am putut sa nu-mi amintesc din nou de studentie, si de noptile asemanatoare celei trecute. Numai k atunci nu realizam prea mult si nu ma bucuram de ele asa cum am facut-o acum caci erau atat de dese si de firesti incat isi pierdeausera farmecul la un moment dat...
Nici nu stiu cand au trecut atatea ore si s-a facut dimineata... Intai am stat pe terasa Bourbon la o cafea. Ne propusesem sa comandam si pizza, ne-am ales fiecare ce vrea, numai k luandu-ne cu vorba, am uitat sa le si comandam. Ne-am dat seama abia dupa vreo ora cred, caci ni se parea k nu ni le mai aduc odata. Am renuntat sa mai comandam acolo urnindu-ne spre un alt restaurant. Surprizele se tineau lant pe masura ce inaintam si gaseam toate terasele inchise sau pe punctul de inchidere, desi nu era decat 12 noaptea. Intr-un final am gasit una deschisa, imi scapa numele acum, unde am mancat mult si bine si unde am mai stat vreo doaua ore la palavre... Eram doar noi 8 la toata terasa astfel incat era inevitabil sa nu artagem privirile celorlati turisit care mai treceau pe acolo. Unul, pe un ATV chiar s-a oprit fascinat . Cica:" wow...cate femei..!" La care noi:" wow...n-ai mai vazut femei!!!!!!!!!"
Dupa un timp am vazut k incep sa se stinga luminile prin restaurant semn k si aceia inchideau asa k ne-am luat frumos boccelutele( si sticlele din dotare) si am luat-o pe malul marii. Doc a fost parolista..a zis baie-n mare si baie-n mare a facut....curaj dom'le curaj.. eu n-am putut nici macar sa-mi var picioarele... aveam impresia k-mi vor ingheta instantaneu. Si cum frigul se lasa, am inceput si noi cu antigelul.. intai cu o samapanie si apoi cu Ballantines cu pepsi sau redbull...Cate putin , bineinteles.... cat sa ni se dezlege limbile si sa filozofam pe toate temele posibile si imposibile, in afara de cele despre copii, care la un moment dat au fost interzise cu desavarsire caci faceam ce faceam si tot la ei ajungeam.
Pupicu, reprezentantul lor, a fost un model de copil, care si-a lasat mama sa se simta libera cahiar daca l-a tinut in sling tooooata noaptea... Doi bani n-a dat pe noi si pe galagia pe care am facut-o... Si-a vazut frumusel de somnul lui dulce si de visele de la sanul mamei...
Pe la 2-3 m-a strafulgerat un gand si-un dor de casa( de pat mai bine zis), caci a plecat mirela si ma gandeam k ar fi timpul sa plec si eu k sa pot face fatza azi brianei, dar mi-a trecut repede vazand ce tebuie sa las in urma... Cred k nici n-as fi putut dormi stiind k gasca inca nu s-a spart. Asa k am decis sa raman...si bine am facut pentru k as fi pierdut rasaritul si dansul delfinilor...
Doamne ce aproape erau de noi... trecusera de geamandura, spre tarm si tot defilau prin fatza noastra. treceau in salturi unul dupa altul cand spre stanga noastra, cand spre dreapta.cand credeam k au plecat,reveneau in salturi si mai vizibile. prima data am crezut k avem vedenii de la whisky ...da prea aveam toate aceeasi vedenie...Nu ne mai saturam privindu-i....parca eram copii la delfinariu asa fascinate eram.....
Si mai cu delfinii, mai cu whisky , mai cu filosofia s-a facut 5.30, cand in sfarsit am fost toate de acord k ar cam trebui sa mergem pe la casele noastre...dar pana am ajuns la masina, pana ne-am imbarcat toate 7 in zafira danei, a mai trecut ceva timp, asa incat abia spre 6.30 am ajuns si eu acasa.
Briana, fata de gasca ce este, s-a tezit pe la 7 sa bea lapticul dupa care m-a lasat sa dorm pana la 10.30. rezonabil, nu? la 12.30 a tecut din nou la somnicul de pranz si asa se explica libertatea si linistea mea la ora asta....