miercuri, 28 aprilie 2010

Copacul fericirii

Zambeste tuturor.
Construieste un album de familie.
Numara stelele. Imita o persoana pe care o iubesti.
Suna-ti prietenii. Spune-i cuiva “Mi-e dor de tine!”
Vorbeste cu Dumnezeu. Redevino… copilul de altadata.
Sari coarda. Uita cuvantul “ranchiuna”. Spune “DA”.
Tine-ti promisiunile. Razi! Cere ajutor. Schimba-ti pieptanatura.
Fugi……. Canta……. Aminteste-ti de o aniversare. Ajuta un om sarac.
Termina un proiect. Gandeste! Iesi pentru a te distra. Ofera-te voluntar.
Rasfata-te intr-o baie cu spuma. Fa cuiva o favoare. Asculta cantecul greierilor.
Viseaza cu ochii deschisi. Inchide televizorul si vorbeste. Fii amabil!
Da-ti voie sa gresesti. Iarta! Multumeste-i lui Dumnezeu pentru soare.
Arata-ti deschis fericirea. Fa un cadou. Accepta un compliment. Priveste atent o
floare. Interzice-ti sa spui “Nu pot!” timp de o zi. Traieste-ti clipa! Continua o traditie
a familiei. Incepe o alta zi. Astazi nu iti face griji! Exerseaza curajul in lucrurile mici.
Ajuta un vecin la greu. Mangaie un copil care sufera. Asculta un prieten.
Priveste fotografiile vechi. Imagineaza-ti valurile marii. Joaca-te cu jucaria ta
preferata. Da-ti voie sa fii simpatic. Saluta-ti primul noul vecin.
Fa pe cineva sa se simta bine-venit. Promite cuiva ca il vei ajuta.
Aminteste-ti ca nu esti singur. Lauda intreit o fapta buna.
Primeste in sufletul tau si in casa ta un catel de pe strada.
Hraneste-l! Vorbeste-i! Pastreaza-l!
Sterge lacrimile de pe un obraz.
Cumpara-ti o ciocolata.

Imparte-o cu un
pofticios. Fii iar
curios. Gaseste
un lucru nou,
ceva frumos,
ceva interesant.
Da-te in leagan.
Citeste o poveste.
Povesteste-o unui
copil. Scrie o poezie.
Daruieste-o “jumatatii” tale.
Stai drept. Sadeste un copac.
Multumeste-le celor de la care ai invatat.
Sadeste si tu un arbore al vietii in inima si sufletul cuiva!

Activitati 3-5 ani

Acestea sunt noile noastre carti si caiete de activitati. Le gasiti si voi pe www.cartescolara.ro la preturi foarte mici , adica in jur de 5 lei buc.











Pentru Briana le folosim pe acestea de la Girasol, caci sunt mici,cartonate si frumos ilustrate



marți, 20 aprilie 2010

Comportamentul copiilor în public(tot legat de consecventa)

Continui serialul consacrat educării copiilor – sfaturi preluate şi adaptate din cartea Raising Godly Tomatoes- preluate de pe www.daruindveidobandi/blogspot.com

Fără plânsete şi miorlăieli

Fii consecventă cu standardele tale indiferent dacă sunteţi acasă sau ieşiţi în oraş. Dacă ţi-ai învăţat copiii să se comporte civilizat acasă nu vei avea probleme cu comportamentul lor în public; dar ce am aflat, fiindcă mi s-a întâmplat de câteva ori, este că nu am devenit conştientă că au nevoie de lucru într-o anume arie până nu am fost ruşinata de comportamentul lor în public.
Noi ieşim să mâncăm în oraş împreună foarte des. Când o facem ne aşteptăm de la copiii noştri să se comporte ca în lumea adulţilor. Fără plânsete, smiorcăieli sau joacă cu mâncarea. Trebuie să aibă maniere decente la masă, în acord cu vârsta lor. Trebuie să fie atât de tăcuţi cât o cere restaurantul şi nu au voie să se dea jos de pe scaune şi să alerge în jur. Această ultima regulă se aplică şi la biserică. Este plăcut să te afli într-un loc cu atmosferă sigură şi prietenoasă, dar nu-ţi lăsa copiii să-i deranjeze pe alţii doar fiindcă este distractiv pentru ei şi mai uşor pentru tine decât să-i corectezi.

Exersaţi acasă


A avea copiii stând liniştiţi când sunteţi în public este un lucru care poate şi trebuie să fie îndeplinit. Exersaţi acasă dacă e nevoie, punându-i să stea liniştiţi lângă voi în timp ce vizitaţi pe cineva, sau coaseţi, sau citiţi cu glas tare (nu neapărat pentru ei). Lăsaţi-i pe cei mici să adoarmă, dar cei mari trebuie să se deprindă să asculte o conversaţie obişnuită, atât timp cât nu este intimă sau nepotrivită pentru ei. Toţi copiii noştri participă la nunţi, înmormântări, întâlniri de afaceri şi altele, fără să deranjeze pe cineva.
Dacă există vreo îndoială referitor la cum se vor comporta, mă aşez undeva de unde mă pot ridica repede să-i scot afară.
Dar după un an, un an şi jumătate n-ar mai trebui să fie nevoie de asta. Învăţaţi-i acasă ce înseamnă un deget lipit de buze. O simplă privire încruntată de la voi ar trebui să fie suficientă pentru a opri cele mai mici indicii de potenţial deranj (nu aşteptaţi până problemele cresc).

Aşa NU!
Deoarece ieşim aşa des am avut ocazia să observăm comportamentul public al multor copii. Este groaznic! În timp ce părinţii lor încearcă să converseze sau să mănânce, copiii fac ce ştiu mai bine, cu mare succes, pentru a le zădărnici încercarea. La fiecare două secunde mama sau tata trebuie să oprească sau să încerce să controleze câte o criză. Întâi juniorul decide că a sta lângă părinţii săi nu e ceea ce îşi doreşte.
Părinţii cedează, în speranţa de a-i menţine buna dispoziţie. Apoi părinţii îl lasă să aleagă ceva de mâncare, dar desigur lui nu-i place nimic. Chiar dacă mama a adus aproape un magazin de jucării, juniorul insistă să se joace cu orice altceva poate găsi, aruncându-le apoi sistematic pe podea. De obicei varsă câte ceva, ca să nu mai menţionam că este mâzgălit cu mâncare de sus până jos. În cele din urmă apar ţipetele şi plânsetele, pe care unii părinţi par capabili să le ignore, în timp ce alţii scurtează masa şi nu le mai trebuie să iasă în oraş vreodată.
Nu trebuie să fie aşa. Cina este o adevărată plăcere pentru noi, în special când mergem la restaurant, fiindcă nu trebuie să gătesc şi să curăţ după aceea. Fiecare mănâncă ceva diferit dacă vrea, apoi se poate relaxa şi discută evenimentele zilei. Folosim acest timp pentru a vorbi despre orice - despre binecuvântările zilei, despre planurile de mâine. Ne bucurăm de compania celorlalţi. Deoarece avem mulţi copii fiecare dintre cei mari are lângă el câte unul mic, pe care îl ajută la nevoie. Cei mai mititei, care au nevoie de mai multă supraveghere, stau aproape de mama şi tata. Fiecare a învăţat să folosească şerveţelul şi să spună "te rog" şi "mulţumesc". Cea mai bună parte sunt complimentele frecvente pe care copii le primesc pentru comportamentul lor din partea străinilor!

Înăbuşă în faşă

Unul din cele mai importante aspecte ale stabilirii de standarde este să-ţi aminteşti a nu trece cu vederea lucrurile mărunte. Dacă sunteţi obişnuiţi să faceţi în mod constant bine fiecare lucru mic, vă va fi mai uşor când vor veni cele mari. Dacă nu îngăduiţi mici păcate în viaţă voastră, acestea nu vor avea ocazia să se transforme în păcate mari. Acelaşi lucru se aplică şi copiilor. Dacă vă corectaţi copiii pentru acte mici de neascultare şi pentru mici manifestări de atitudini rele, nu veţi ajunge niciodată la punctul de a fi nevoie să corectaţi probleme mari. Stabiliţi-vă regulile având acest lucru în minte. Nu este în regulă ca un copil să spună o mică minciună, ori să înşele puţin, ori să răspundă înapoi din când în când, doar fiindcă e mic. Învăţă-i modul corect de a trăi şi gândeşte-te că atunci când sunt mici e uşor, şi nu trebuie să încerci mai târziu, când este mai greu.

Consecvenţa în educarea copiilor



Mi-am dat seama mai de mult ( si azi mi-a confirmat si o prietena psiholog ) ca imi lipsesc consecventa si autoritatea in educarea copiilor mei. Sunt lucruri esentiale, care nu pot lipsi unui parinte deci trebuie sa le cultiv daca nu le am.

Am gasit niste sfaturi extraordinare in directia asta pe www.daruindveidobandi.blogspot.com preluate şi adaptate din cartea Raising Godly Tomatoes a Elisabethei Krueger ( care este o mamă creştină din Statele Unite ce îşi educa acasă cei zece copii) si m-am gandit sa le postez si aici poate mai sunt persoane carora le vor folosi .


În educarea copiilor, trebuie obligatoriu să fiţi consecvenţi. Lipsa de consecvenţă este una dintre cele mai mari probleme pe care o au majoritatea părinţilor, indiferent de metoda de educaţie aleasă. Succesul pe care îl veţi obţine e direct legat de cât de consecvent sunteţi.

  • Nu vă leneviţi.
  • Nu renunţaţi.
  • Nu căutaţi scuze.
  • Ţineţi copiii lângă voi şi supravegheaţi-i, corectând toate neascultările şi atitudinile rele.
  • Spuneţi clar ce doriţi, şi doriţi exact ceea ce spuneţi.
  • Nu vă temeţi să stabiliţi standarde înalte şi să le menţineţi.
  • Aşteptaţi,învăţaţi şi educaţi copilul să se poarte în modul în care doriţi, şi nu în modul în care alţii îşi lasă copiii să se poarte.

Ce e consecvenţa?

Consecvenţă nu înseamnă "procedează la fel cu fiecare copil" sau "fă acelaşi lucru indiferent de circumstanţe". Copiii au personalităţi diferite, au reacţii diferite. Nu toate împrejurările sunt la fel. Vârsta copilului trebuie luată în seamă. Unii copii au o voinţă mai puternică şi sunt mai încăpăţânaţi ca alţii. Motivaţia unui copil va varia de la o perioadă la altă şi de la un incident la altul. În loc să încercaţi să vă descurcaţi cu fiecare copil în acelaşi mod, încercaţi să vizualizaţi rezultatul final pe care îl doriţi, şi faceţi orice trebuie făcut că să-l obţineţi cu fiecare copil în parte. Învăţaţi să priviţi în inima fiecărui copil şi să determinaţi ce corecţii sunt necesare în funcţie de asta.

Nu amânaţi!

Ceea ce consecvenţa înseamnă cu adevărat este ca de fiecare dată când copilul vostru trebuie să fie corectat, să vă ridicaţi şi să faceţi acest lucru (şi staţi acolo, şi continuaţi să o faceţi, până înţelege mesajul). Îmi amintesc că odată vorbeam cu cineva la telefon, şi îi spuneam persoanei respective că îmi aud fiica cea mică sărind pe canapea dincolo, şi că ar trebui să o opresc, dar...". Asta m-a lovit. Da, asta e. Asta e exact ceea ce trebuie să fac. Trebuie să îmi întrerup conversaţia telefonică şi să mă duc să-mi corectez fetiţa. Şi trebuie să fac asta de câte ori nu se comportă cum trebuie. Aceasta este consecvenţa şi asta lipsea în educaţia pe care o dădeam copiilor mei.

Nu renunţaţi!

Aşa că am decis să fac asta. Am stabilit-o ca fiind prioritatea mea numărul unu. Nu m-am mai dus nicăieri şi n-am mai făcut nimic, nici măcar să mai vorbesc la telefon fără să am copiii sub ochi tot timpul. Mă opream din ce aveam de făcut şi îi corectam de fiecare data, de câte ori era nevoie. DE FIECARE DATĂ. Întâi au fost o grămadă de corecţii şi am avut îndoielile mele referitor la eficacitatea metodei, dar la sfârşitul celei de-a treia zi lucrurile erau cu mult îmbunătăţite. La sfârşitul celei de-a treia luni aveam o familie nouă. După asta n-a mai fost nevoie de disciplinări majore deloc. A fost un miracol, şi mare parte din el o reprezintă consecvenţa.

Consecvenţa este imposibilă dacă sunteţi la distanţă de ceea ce face copilul şi nu sunteţi destul de aproape să-l corectaţi. Ţineţi-vă copilul aproape, includeţi-l, dacă e posibil, în tot ceea ce faceţi, astfel încât să-l aveţi sub ochi întreaga zi. La început asta vă va ajuta să vedeţi şi să corectaţi comportările greşite, dar mai târziu vă va ajuta să vă îndrumaţi copilul şi să vă bucuraţi de el. Eventual va deveni un mod de viaţă care vă va uni familia mai mult, şi o va apropia de Dumnezeu.


Dacă vă educaţi copii începând devreme, în mod rezonabil şi constant, nu există nici un motiv să deveniţi frustraţi şi supăraţi pe ei. Atunci când copiii voştri fac imediat ceea ce le cereţi şi ştiţi cum să vă descurcaţi când nu fac asta, motivul pentru a deveni furios nu există. Atunci când copilul este scăpat de sub control şi când părintele nu ştie ce să facă, cei mai mulţi părinţi devin frustraţi, apoi furioşi. Şi de aici încep alte probleme.

Uneori apar aşteptările şi priorităţile greşite ale părinţilor. Unii părinţi ar dori că cei mici să „dispară” în timp ce ei îşi continuă viaţă ca şi cum copiii n-ar exista. Alţii se aşteaptă ca cei mici să se comporte fără nici o greşeală tot timpul, fără nici un efort din partea lor, a părinţilor. Aceste atitudini conduc la eşec, frustrare şi mânie.

Reconsideraţi-vă, aşadar, priorităţile. Recunoaşteţi că a fi părinte este o slujbă cu normă întreagă şi trebuie să fie prioritatea voastră numărul unu, dacă vreţi să aveţi rezultate decente. Renunţaţi la orice altceva dacă e nevoie şi fiţi părinte în cel mai bun mod posibil. Dacă aveţi voi înşivă o problemă de temperament, recunoaşteţi şi puneţi stăpânire pe ea, astfel încât mânia să iasă din peisaj.


Câteva reguli pentru mame

  • Fii rezonabilă în ceea ce pretinzi de la copii.
  • Spune exact ce doreşti, şi doreşte exact ceea ce spui.
  • Supraveghează copilul cu atenţie.
  • Fii consecventă în corectarea oricărei neascultări.
  • O consecinţă imediată, negativă, este cea mai bună.
  • Pedepseşte în mod corect (proporţional cu fapta).
  • Fii îngăduitoare şi treci cu vederea accidentele, şi la fel când vezi părere de rău adevărată.
  • Fii întotdeauna iubitoare, în special atunci când copilul se poartă frumos.
Si as mai adauga si eu sfatul dat de prietena mea azi: NU sa fie NU si DA sa fie DA intotdeauna

vineri, 16 aprilie 2010

Activitatile practice-pasiunea mea

Darius si-a descoperit o noua pasiune: cartile cu activitati practice. E innebunit dupa ele si de cate ori cumparam una nu se lasa pana nu o rezolva in totalitate. E pasionat de altfel sa citeasca ( de curand am descoperit ca stie si literele mici de tipar) si oriunde vede ceva scris mare incearca sa descifreze.Ma bucur ca are astfel de precupari, dar m-as fi bucurat mai mult daca ar fi avut inclinatie catre activtatile practice in sine sau catre cele sportive. Nu-i place deloc sa coloreze sa picteze, sa decupeze,sa confectioneze,sa alerge, sa mearga cu bicicleta, trotineta sau role.
Masinile au intrat si ele pe lista atractiilor si a inceput sa colectioneze diverse marci (machete, bineinteles). Pe strada recunoaste aproape orcie masina si daca intalneste una pe care nu o are in colectie ne innebuneste pana i-o cumparam.
Deocamdata nu intervenim in a-i schimba ordinea preferintelor, dar incercam sa-l facem sa descopere singur placerea de miscare si actiune. Nu mi-ar placea sa devina un"soarece de biblioteca" sau un impatimit al calculatorului ( pentru k am uitat sa scriu si despre aceasta veche pasiune)
Dintre cartile lui preferate de activitati ar fi urmatoarele:



si cateva din activitatile pe care le contine







































































La Gama am descoperit seturile acestea de carti de joc cu ajutorul carora putem inventa fel de fel de alte jocuri. Ne plac tare mult mai ales ca putem s-o implicam si pe Briana in multe din ele.

100 de moduri de a-i spune persoanei iubite "te iubesc".

1. Cel mai simplu si la-ndemana, spune-i-o din toata inima. Sopteste-i la ureche, atunci cand se asteapta mai putin. Are un efect electrizant.
2. De ziua lui, poti da comanda de tort pe care sa scrie, intr-o inima maaare, mare, cat inima ta, "TE IUBESC", iar mai jos semnatura ta.
3. Pentru cei care adora jocurile, cumpara un carton de culoare rosie, scrie pe el "TE IUBESC" si taie-l sub forma de puzzle.
4. Daca ajungi cumva pe la mare fara el, scrie pe nisip, si inainte sa vina valurile, fa poza. O felicitare identica nu are acelasi efect.
5. Cum la noi nu se gasesc (poate doar in restaurantele chinezesti), pregateste tu niste "fortune cookies", si anume un fel de clatite micute cu aluat mai tare in care sa pui biletele cu tot ce-ti trece tie prin minte. Fii sigura ca surpriza o sa-i placa!
6. Pentru asta o sa ai ceva de cautat: iti trebuie o cana de sticla fara model si un pahar exact cat sa intre in cana (fara sa alunece cand inclini cana). Pe o foaie de hartie scrie, deseneaza, pe urma decupeaz-o si aseaz-o in jurul paharului, pe care il pui in cana.
7. Umple o foaie de hartie cu "Te iubesc", scris in toate directiile.
8. Scrie-i pe interiorul curelei cat il iubesti. Nu va vedea nimeni, doar el va purta mereu cu el cuvintele tale.
9. Daca ai pregatit paste, aseaza-le pe un platou mai mare si scrie din ele "Te iubesc". Pentru ca sa se vada, pune ketchup pe "litere".
10. In cazul in care ai paste in forma de litere, pune-i in supa cele care formeaza "Te iubesc" si lasa-l sa le descopere.
11. Stii sa lucrezi cu calculatorul? Fa-i o animatie in Flash asa cum stii tu mai frumos si trimite-i-o pe mail. Se va bucura cu siguranta.
12. Daca pleaca din camera si-si lasa mobilul, trimite-i un mesaj cu "Te iubesc", iar cand se intoarce, spune-i nevinovata ca a primit un mesaj, dar nu ai vrut sa il citesti..
13. Tot pentru pasionatii de jocuri: aduna pietricele albe si scrie pe fiecare cate o litera din "Te iubesc", apoi lasa-l sa dezlege singur puzzle-ul.
14. Trimite-i prin posta o scrisoare. Sa nu te dai de gol inainte de a o primi!
15. Si ce daca e baiat! Scrie-i din petale inguste de flori cat de mult il iubesti si asterne-le in fata usii, la intrare. Cand intra va fi intampinat de toata dragostea ta..
16. Daca ai rabdare, cumpara o agenda frumoasa si scrie-o toata cu "Te iubesc". Un baiat mai sensibil va fi cu siguranta impresionat.
17. Compune un cod in care scrie ce simti tu pentru el, iar la sfarsit scrie "legenda". O sa aiba ceva de lucru.. Smile
18. Cand pui mana pe telefonul lui, daca are functie de inregistrare, spune-i cat il iubesti, daca nu, inchide-l, suna-l si lasa-i un mesaj pe casuta vocala. Aceeasi atitudine de nestiutoare.. Smile
19. Daca pleaca in calatorie (fara tine, uf..), ii poti lipi din litere autocolante, pe interiorul valizei, acelasi "Te iubesc".
20. Scrie-i biletele si pune-i-le in cele mai trasnite locuri: in sosete, in etui-ul de la ochelari, in farfurioara dimineata si unde-ti mai trece tie prin minte si stii ca se va uita.
21. Cu un marker care se curate usor poti scrie pe frigider, ca atunci cand se repede dimineata sa-si ia un iaurt, sa fie placut surprins.
22. Daca stii ca are obiceiul sa se trezeasca noaptea sa manance (multi fac asta Smile ), ii poti pregati o mica gustare langa care o foaie cu binecunoscutele cuvinte.
23. Poti decupa din ziare si reviste si poti face un colaj prin care sa-ti marturisesti dragostea.
24. Lasa-i, ca din intamplare, pe birou, cateva chibrituri aranjate sub forma de "Te iubesc". Odata si odata tot le descopera.. Smile
25. In ziarul preferat, incercuieste litere care sa formeze "Te iubesc". N-o sa-i scape din vedere.
26. "Sculpteaza" intr-o lumanare mai mare si las-o la vedere.
27. Noteaza-i la sfarsitul agendei la litera "T".
28. Cumpara-i o carte care stii sigur ca-i va placea si ca o va citi, si scrie la pagina 100 cat il iubesti.
29. Dimineata da fuga sa se rada.. scrie-i pe oglinda (cu ruj sau creion kohl, sa se stearga usor)!
30. Varianta cu poza voastra pe o cana, prosop, tricou etc + mesajul "Te iubesc" are si ea efect.
31. Daca ai rabdare, ii poti face un goblen. Intai deseneaza si apoi apuca-te de cusut, ca sa te asiguri ca nu dai gres.
32. Sau mai usor, ii poti coase in coltul pernei "Te iubesc" de culoare rosie, sa te viseze frumos. Smile
33. Daca obisnuieste sa poarte batista, coase-i un "TI" in colt. Toti vor crede ca sunt doar niste initiale..
34. Aceleasi initiale pot fi nickul tau de Messenger, daca vorbiti pe net. Se va prinde sigur.
35. Fa-i un CD cu melodii de dragoste, pe care intituleaza-l simplu, "Te iubesc". Cand va deschide calculatorul va aparea si "numele" CD-ului.
36. La fel de bine, poti face un CD cu executie automata cu acelasi lucru.
37. Daca este prea complicat, cat timp el pregateste masa, fa-i un desen sau scrie-i ce simti pentru el si schimba-i background-ul cu noua ta creatie. Asigura-te inainte, totusi, ca nu-l deranjeaza sa-i umbi in calculator Smile
38. Simplu si de efect: cumpara o sfoara mai groasa si fara sa o tai, scrie "Te iubesc" cu ea, apoi lipeste-o pe un carton si pune-i o rama. O sa iasa un tablou pe cinste!
39. Trimite-i 9 mailuri, fiecare continand cate o singura litera, toate la un loc compunand "Te iubesc". Ai grija insa sa le trimiti de la coada la cap, ca sa le poata citi normal.
40. Cand ii dai lista de cumparaturi, printre "varza", "oua" si "cartofi" strecoara si un "te iubesc". Surpriza va fi cu atat mai placuta cu cat lista e mai lunga si nu le citeste pe toate dintr-o privire.
41. Daca i-ai cumparat un medalion sau o bratara mai lata, du-te la un bijutier sa-ti graveze pe spate un "te iubesc". Merita efortul si banii!
42. Daca fumeaza, desfa o tigara, inveleste tutunul intr-o hartie frumos colorata pe care sa-i scrii cat tii la el, lipeste-o sa nu se desfaca si pune-o la loc in pachet.
43. Cand ai putin timp liber, treci pe la el la birou si lasa-i un plic. Daca e cineva acolo n-o sa-si dea seama ca in plicul inchis, pe care i l-ai dat cu atata seriozitate e o invitatie la cina si un "te iubesc" colorat in curcubeu. O sa aiba darul de a-l inveseli. Iar invitatia n-o poate refuza.. Smile
44. Il astepti sa iasa de la scoala / liceu / facultate / lucru. Intre timp roag-o pe vanzatoarea de la chioscul din apropiere sa primeasca un plic. Cand vine el, spune-i ca ti-e cam foame si roaga-l sa cumpere el ceva de mancare. Vanzatoarea ii va da covrigeii si plicul cu "te iubesc" inauntru. Socul va fi destul de mare, dar merita. Smile
45. Scrie-i pe banca/ birou.
46. .. Sau lasa-i un bilet in banca.
47. Dreseaza catelusul sa-ti aduca ziarul. Intr-o dimineata, strecoara in ziar si o mica scrisorica..
48. Scoate la imprimanta o scrisoare sau un simplu "te iubesc" pe un chilotel de plastic. Arata simpatic..
49. Daca vreti sa zugraviti, iti poti permite sa mazgalesti pe perete cum faceai cand erai mica, in toate culorile un "te iubesc".
50. Cand faci fursecuri, fa-le sub forma de litere si las-l pe el sa le scoata din cuptor. Va scoate un "te iubesc" fierbinte. Smile
51. Scrie cu markerul pe un balon.
52. Compune singura un calendar, in care in fiecare zi sa fie scris ceva frumos si pune-i-l pe birou.
53. Daca ai curajul, fa-ti un tatuaj intr-un loc mai ascuns cu "te iubesc". Daca nu, scrie cu un marker si lasa-l sa descopere locul. Smile
54. Pune-i mesaj de intampinare pe telefon "Te iubesc". E un mod placut de a-ti incepe ziua.
55. Si ca tot veni vorba.. de dimineata in loc sa-l tragi de nas sau sa-l gadili, sopteste-i la ureche sa-l trezeste un "te iubesc" tandru. Se va trezi zambind..
56. Trimite-i un mesaj la o emisiune la care va uitati amandoi. O sa se simta important.
57. Ascunde un bilet intr-un loc in care obinuiti sa mergeti si pune-l sa caute. Riscul e ca-l poate gasi altcineva..
58. Duceti-va intr-un loc cu ecou puternic, undeva la munte, unde sunteti numai voi si striga cat poti de tare cat il iubesti. Ecoul ii va confirma acest lucru.
59. Scrie undeva unde stii ca va ramane scris si dupa un timp du-l acolo si arata-i.
60. Fa-i o dedicatie la radio si cere si melodia lui preferata. Va fi impresionat.
61. Spune-i ca trebuie sa-i marturisesti neaparat ceva (ai grija sa nu te pufneasca rasul!). Lasa-l sa faca o mutrita ingrijorata si spune-i cat de mult il iubesti.
62. Scrie-i o poezie de dragoste..
63. .. Sau compune-i un cantec.
64. Scrijeleste pe felia lui de pepene verde un "te iubesc". O sa i se para mai dulce.. Smile
65. Poti scrie cu unghia pe cartelele de metrou ca-l iubesti.
66. Fa-i un semn de carte cu aceste cuvinte.
67. "83 482372 = te iubesc", pe telefonul mobil
68. Ascunde-i in fata de perna un bilet. Pana la urma o sa afle ce fosneste..
69. Cu capsatorul, capseaza "te iubesc" pe o foaie. Nu e chiar simplu, dar e simpatic.
70. Scrie-i pe mobil si lasa mesajul la "Unsent".
71. Dintr-un material mai rigid confectioneaza un centimetru de masurat iubirea. In locul fiecarui centimetru scrie cat la suta il iubesti. Fa un semn acolo unde se opreste iubirea ta.
72. Un tablou sau un covoras la intrare cu initialele "TI" ii va aduce aminte, de cate ori vine acasa, ca este iubit.
73. Cand citesti horoscopul citeste-i-l si pe al lui, cam asa "Ia uite ce scrie la tine! Ca te iubesc!" Smile O sa-i aduca un zambet pe buze.
74. "Deseneaza-i" in chineza un poster si spune-i apoi ce inseamna.
75. Daca faci o prajitura, pune zahar pudra peste, pe o foaie de hartie decupeaza "TE IUBESC", pune foaia deasupra si presara cacao. Literele vor ramane imprimate pe prajitura. Smile
76. Daca te intelegi bine cu parintii lui, spune-i unuia dintre ei cat de mult ii iubesti fiul. Cu siguranta va ajunge si la urechile lui..
77. Pe servetelul in care ii pui sandwich-ul, scrie-i ca-l iubesti. Va fi bucuros cand il va desface.
78. Daca ai timp destul, fa un site despre voi doi. Poti sa nu-l publici pe internet, sau poti sa-l publici si sa-i pui parola. Astfel, doar voi doi il veti putea vizita.
79. Compune un test din care, indiferent de raspunsurile lui, rezultatul sa fie acelasi: ca-l iubesti!
80. Daca te roaga sa scrii ceva pentru el (la calculator e mai simplu, pentru ca se poate sterge), in timp ce-ti dicteaza strecoara si un "te iubesc" in text. La "corectura" nu va trece neobservat..
81. Cumpara hartie alba autocolanta si deseneaza pe ea inimioare si ce-ti mai trece tie prin minte. Lipeste-o unde vrei, dar sa o vada.
82. Pune-l sa-ti citeasca pe buze si spune-i "te iubesc".
83. Spune-i ca daca clipesti inseamna "te iubesc". Va fi mai mult decat bucuros sa te vada clipind toata ziua..
84. In acelasi mod, puteti stabili ca un cuvant (de ex. "Pa!") sa insemne "Te iubesc!". Chiar si daca va suparati si incheiati discutia cu un "Pa", isi va aduce aminte ca-l iubesti si-i va trece. Smile
85. Sau va puteti gasi un semn care sa insemne "te iubesc". Ceilalti pot doar ghici ce vreti sa spuneti..
86. Da-i un telefon. Doar pentru a-i spune asta.
87. Sau spune-i inainte de plecare cat il iubesti. Isi va incepe ziua frumos.
88. Croseteaza-i ceva si pune-i o "eticheta" pe care sa scrie "te iubesc". N-o sa se uite nimeni la eticheta, mai ales ca nu e chiar la vedere..
89. Ii poti da chiar si o carte de vizita, cu "date personale": cat il iubesti, de ce il iubesti etc.
90. Pune-i in portofel o poza cu tine pe spatele careia spune-i ca-l iubesti.
91. Daca are in calculator un folder cu fisiere de-ale tale, redenumeste-l cu un cuvant care sa-i aminteasca de tine.
92. In suportul de la o lumanare, scrie "Te iubesc". Dupa ce se va topi lumanarea, va aparea si scrisul.
93. Mai poti sa-i scrii pe geamul aburit din baie. Chiar daca dispare scrisul, cand se abureste din nou, reapare.
94. Crapa o nuca in doua, goleste-o de miez, pune inauntru un biletel si uneste-o la loc. O poti lipi, sa nu cada jumatatile.
95. Daca ai o lampa mica de birou, fa-i un abajur in care decupezi "te iubesc". Cand va lumina, vor aparea literele pe peretele din camera.
96. Daca sunteti in ora si vrei sa-i spui ca tii la el, poti bate in masa, in codul morse, literele. Putin probabil sa se prinda si altii; exista totusi riscul sa enervezi profesorul.Smile
97. Scrie-i cu creta pe talpa pantofului. O sa auda in urma exclamatii de uimire si susoteli Smile
98. Daca stati in acelasi bloc, cu atat mai bine, daca nu, roag-o pe vecina de deasupra sa te lase sa-i faci o surpriza si, cand stii ca e acasa in camera lui (poti da un telefon inainte, sa te asiguri), atarna de o ata un bilet si las-o sa cada pana in dreptul geamului lui.
99. Cu un creion alb, scrie "te iubesc" pe o foaie si pe urma roaga-l sa coloreze cu un creion de ceara (orice culoare, de preferat mai inchisa) peste.
100. Acelasi "numar" (si anume 83 482372) compune-l din lumanari in forma de cifre si pune-l pe tort de ziua lui. N-o sa se prinda, asa ca explica-i. O sa fie incantat oricum!
101. Gaseste 101 limbi si dialecte in care sa-i scrii "te iubesc". Asta e o provocare! Smile
Tu cum ai spus 'te iubesc'?

marți, 13 aprilie 2010

Operatiunea "olita II"


Parca mai ieri am trecut prin operatiunea"olita"cu Darius.Daca stau bine si ma gandesc asta se intampla acum fix un an, numai ca pe atunci el avea aproape 2 ani jumate, iar Bibi nu are acum nici 2 .
Nu stiu cand a inceput aceasta a doua operatiune pentru k nu noi i-am dat startul si nici n-am bagat de seama ca fata noastra cerea din ce in ce mai des la olita, dar nu cred sa fie o luna.Din proprie initiativa nu a mai vut pamperul prin casa, din proprie initiativa se aseaza pe olita cand ii vine necerandu-ne ajutorul nici macar sa-i dam jos pantalonii. Ne anunta cu bucurie dupa ce face. Se aplauda si-si spune bravo acompaniata de frate-su, care cerseste bombonici drept recompensa (asa ii dadeam lui la inceput dupa ce facea la olitza).
Ieri, la somnul de pranz, nu am mai vrut sa-i pun pampersul pentru ca inainte culcare doar ce fusese la olita.N-am gresit si in cele doua ore de somn nu mi-a udat patul.
In schimb la somnul de seara nici nu ma gandeam sa nu i-l pun.Nu stiu cum s-a facut insa ca nici eu nici Cip nu ne-am amintit sa i-l punem si am realizat ca nu l-a avut pe la 8 dimineata cand s-a dat frumusel jos din pat si tup pe olita.....
Avem fata mare, ce mai!
Acum doarme din nou fara pampers..... sper sa n-o fi laudat degeaba....

vineri, 9 aprilie 2010

Vacanta noastra in imagini si cuvinte(putine)

In prima parte a vacantei mami cu tati isi propusesera sa ne care cu ei tocmai in Bucovina pe la manastiri.Ce sa facem noi acolo ? ne-am intrebat,asa k am facut front comun si cum am ajuns la mimitza si la bunicu' nu ne-am mai lasat dusi de acolo.
Si asa au plecat singurei ca doi porumbei(vorba vine , caci au plecat 5 familii), dar bine k era post ca cine stie ..poate se intorceau trei ...

Au trecut pe la Cetatea Neamt,


Pe la Manastirea Sihastria( caci erau restanti cu niste multumiri),
Apoi pe la Manastirea Secu, dar unde n-au facut nicio fotografie,
pe la mormantul parintelui Cleopa,
La ManastireaRarau( unde s-au rugat in alti ani sa le dea Doamne Doamne copii si acum trebuiau sa multumeasca din plin).
Apoi au admirat frumusetea muntelui inflorit si inzapezit in acelasi timp



Au facut traseu montan pentru k mami a vrut sa-l duca pe tati la cabana unde a facut ea banchetul de sfarsit de liceu.Au urcat vreo ora jumate, dar a fost nemaipomenit.



Au admirat Pietrele Doamnei
si in sfarsit au ajuns la Cabana Rarau, care era neschimbata de acum fix 15 ani.
Iar de Florii, am tras o masa de peste cum numai la noi tulcenii intalnesti, caci nu ne-am dezis deloc, carand in varf de munte vreo 25 kg de peste.
Borsul a ocupat locul de frunte, dar nici saramura nu a fost mai prejos. Nu a ramas nimic nemancat , dar nici nu ne asteptam sa ramana la cati am fost ( 19 pers!!!!). Nu au incaput toti in poza, da numarul farfuriilor de pe masa spune tot...

LA BUNICI

Nu ne mai dezlipim de tati de cand s-a intors. mancam chiar si mai mult decat inainte.


Am prins puteri si vrem sa prindem pasarile...
N-am reusit, dar macar ouale sa le luam.....

ACTIVITATI PRACTICE

unii vopsesc oua....
...altii mai harnici fac un pisu mic..
pregatim cosuletele
si e o nebunie sa rupem hartii cu acordul mamei


Dar ia priviti ce a iesit dupa...

mmm???


LA PADURE

Mimita, asteapta-ma!
Ce-mi place la padureeeee....!
Ne-am gasit si noi prieteni...




In tribuna la un meci de fotbal


Ce drag ne e la tati in brate....
Da' lui??!!

Alunelu,Alunelu,hai la joc!
Sa ne fie sa ne fie cu noroc

Facem gimnastica

Ne odihnim
Hai mimitza, ridica-te sa mai dansam!
lupte greco romane