marți, 12 iunie 2012

Singuri la joaca in cartier

O noua etapa in viata noastra- cel putin asa am perceput-o eu....
 Ieri, dupa ce au venit de la gradi au iesit cu Cip, vreo doua ore afara la joaca. Intotdeauna merg insotiti de unul din noi sau de cele mai multe ori chiar de ambii, intotdeauna suntem cu ochii pe ei, intotdeauna strigam la ei : " vezi masina", "ai grija la groapa",  "nu alerga prea tare sa nu te impiedici", " vezi sa nu cazi", "nu e voie acolo" si cate si mai cate replici de-astea protectoare. 
  De mult timp mi-am dorit sa incep sa le dau libertate, sa le dau incredere in ei, independenta in decizii, dar teama de a nu li se intampla ceva rau m-a impiedicat pana aseara.
  Dupa ce au venit de la joaca s-au asezat cuminit la tv. Dar auzind inca glasuri de copii afara, Darius a venit sa ma intrebe de ce acei copii nu au intrat in casa, iar ei a trebuit sa intre. Cum sa le spun ca tati e obosit si de acea n-au mai putut sta???
 Asa ca,  intr-un impuls de moment, am luat hotararea ca acum e momentul  " zborului".
 I-am intrebat daca sunt de acord sa iasa la joaca fara noi si intr-un chiot de veselie mi-au spus din tot sufletul un "Daaaaaaaaaa" prelung. Erau atat de fericiti de parca le spusesem ca pleaca in vreo excursie.
  I-am imbracat si le-am dat drumul pe scari. 
 Blocul nostru din fericire are doua intrari, iar cea din spate  da in parcarea si in locul de joaca al copiilor din cartier, iar apartamentul nostru are toate ferestrele pe aceasta parte.
   Probail alti copii au avut experienta asta mult mai mici , dar  la noi abia la 5 ani jumate  i-a venit randul, iar Brianei la 4.
  Ii  urmaream de pe geam, din spatele perdelei cum se apropie timid de unul din grupurile de copii.  Pentru ca noi tot timpul plecam la joaca in parcuri , pe malul marii sau cine stie pe unde , ei nici nu-si cunosc vecinii de bloc, deci  dupa ce ca erau singuri , nici nu cunosteau pe nimeni. Timizi, timizi  priveau si nu ziceau nimic. Nimeni nu ii baga in seama si pentru cateva minute, am crezut ca se vor intoarce in casa dezamagititi. Dar nu, ei gustau libertatea din plin. Din cand in cand se uitau la geamul nostru sa ne vada.Uneori le faceam cu mana, alteori ne ascundeam dupa perdele.
 Au stat si au privit vreo 10 minute dupa care ii vad intrand in mijlocu gastii. Nu stiu ce-si spuneau, dar cert e ca in urmatoarele clipe i-am vazut imbratisandu-se cu vreo doua fetite mai maricele. Ii luau in brate, ii pupau, se invarteau, alergau se asundeau, iar chiotele lor umpleau cartierul. 
 Din cand in cand mai intrau masini in parcare, dar grijulii se fereau pe margini.  
  La un moment dat gasca a decis sa plece putin mai departe sa ia niste corcoduse, dar inainte de a pleca,Darius ne-a strigat sa ne ceara voie.Le-am dat iar Cip n-a rezistat sa nu coboare dupa ei si sa-i urmareasca din umbra.
Cred ca au stat o ora si mai bine, iar cand s-a innoptat si-au luas ramas bun unii de la ceilati si s-au imprastiat fiecare pe la casele lor.
    Am simtit aceasta iesire aproximativ la fel cu plecarea la gradi :parca ii pierdusem, parca plecasera definitiv de acasa si ne ramasese doar golul lor..