Perle

Aseara o dadeam in legan pe Briana si deodata imi spune:
-Mami, nu ma ma mai da asa balanga , ca putza lui Darius...
- Cum mami balanga? intreb eu, crezand ca n-am inteles bine
-Asa balanga, cum face putzulica lui cand n-are chiloti pe el....( si gesticuleaza cu mainile, aratandu-mi in stanga si-n dreapta)....



Tot aseara le cumpar inghetata, dar pentru ca n-au mancat mancare ii rog sa o bage in frigider pana dupa masa.
Darius :
- Briana, sa bagam ingetata la congelator ca acolo traieste ea, acolo e casuta ei!..

Acceptare

In w-end am tot incercat sa aduc in discutie tema gradinitei, dar numai la auzul cuvantului "gradi" Briana incepea sa planga. Am fost stresata la fel ca si ea la gandul zilei de luni. Cip a plecat din nou pentru o saptamana, de data asta si cu masina, si ne-a lasat sa ne descurcam.
Bineinteles ca ne descurcam......

Mi-am amintit de ideea pe care mi-a dat-o Madimih si am zis sa o incerc si eu : sa-i dau o fototgrafie cu noi s-o aiba la ea daca i se face dor . A incantat-o ideea, a ales una si a bagat-o in rucsacel. Dar cand am inceput s-o imbrac, a inceput din nou plansul. Printre suspine mi-a zis ca ea nu mai vrea in clasa ei,ci vrea cu Darius.
Minunat, mi-am zis, numai sa vedem daca e si posibil.
Tot drumul mi-a spus ca daca e cu Darius nu mai plange si o si credeam, numai ca in sufletul meu stiam ca nu e posibil pentru ca toata saptamana am incercat sa sugerez asta educatoarelor chiar si directoarei, dar toate m-au refuzat subtil, prin tacere.
Am ajuns in clasa luin Darius. Incepuse ora de engleza si toti copiii stateau cumintei pe scaunele.Briana nu plangea si astepta nerabdatoare sa intre in clasa de copii mari. Am intrat si am cerut permisiunea sa o las si pe ea. Mi s-a raspuns ca o pot lasa doar putin. A fost suficient sa auda cuvantul "putin" ca lacrimile i-au navalit siroaie pe obraz. Plangea in liniste, ca un om mare, incercand totusi sa se stapaneasca. Isi musca buzita si-mi spunea printre suspine ca vrea cu Darius mult, ca n-o sa mai planga, dar s-o primeasca si pe ea.
Doamna a inceput sa ne explice ca nu e cu putinta, ca se va obisnui asa si apoi ii va fi si mai greu sa se intoarca la grupa ei .....
Avea dreptate, dar mie mi se rupea sufletul. Am inceput si eu sa plang, am luat-o in brate si am iesit. Imi venea sa plec de-acolo pentru totdeauna si sa n-o mai aduc niciodata, dar din pacate nu am alta varianta.
Am mers la clasa ei si in timp ce o schimbam si-a aminti de fotografie si mi-a cerut-o .I-am dat-o si strans-o tare in brate. Pentru prima data a plecat singura in clasa fara sa se mai impotriveasca si fara sa mai planga in hohote . Am urmarit-o cu privirea : s-a asezat cumintica la o masuta, a pus fotografia pe banca, maimutica alaturi, si suspina. Mi s-a parut de o mie de ori mai dureros decat zilele trecute cand o lasam plangand isteric. Mi s-a parut deodata atat de mare si de intelegatoare in incercarea ei de a accepta situatia ca ma durea sufletul. Parca azi s-a maturizat brusc, parca am pierdut-o......

Un ochi plange, altul rade

Am inceput gradinita de trei zile. E o copie fidela a inceputului de anul trecut: Darius-cuminte, voios, bucuros ca merge, Briana-jale. Dar jale MARE.
In prima zi am plecat toti trei razand, cantand si pusi la patru ace ca doar toti incepeam un an scolar nou.
Briana radia pentru ca in sfarsit i se indeplinse visul de a ajunge la gradinita de copii mari a lui Darius.
L-am dus mai intai pe el la "Scufita rosie" a intrat fara probleme, si-a imbratisat doamnele si-a luat ramas bun de la noi si direct la joaca.

Noi am coborat la etajul unu la "Dumbrava minuata".
Acolo nebunie.... pe lista grupei figurau 35 de copii. Nu stiu daca erau chiar toti, dar 30 tot erau. Din astia 30 vreo 20 plangeau si vreo 40 de parinti incercau sa-i linisteasca. De, doar era prima zi de gradinita a copilului si venise toata familia....
Cei care aveau copiii linistiti faceau poze si licareau bliturile mai ceva ca la conferintele de presa.
Briana se uita speriata,cand in stanga, cand in dreapta, cand la mine,dar nu plangea. Am intrat in clasa s-a asezat pe un scaunel si astepta s-o bage si pe ea cineva in seama. Normal ca n-a bagat-o nimeni. Doar era cuminte, cum ar fi putut cineva s-o observe in vacarmul acela.....N-am plecat de langa ea pentru ca si eu asteptam acelasi lucru: sa vina o doamna educatoare la noi, sa ne prezentam, sa facem cunostinta sa-i spun cateva cuvinte despre copil, dar nici vorba de asa ceva.
Cum ar fi putut sa vina cand 20 de copii plangeau si se tavaleau pe jos, fugeau spre usa in incercarea de a evada, cand fiecare parinte incerca sa vorbeasca un pic cu o educatoare dar incerca sa-si linisteasca si copilul, cand totul era un haos?!

As fi vrut sa vina d-l ministru Funeriu si d-l presedinte Basescu sa-si petreaca doar o ora in acea clasa sa primeasca apoi 10 lei pe ea ( cum primeste un cadru didactic) si poate s-ar fi convins ca nu sunt"Cadrele didactice, printre cei mai bine plătiţi angajaţi din România pe ora de lucru” ( cum sustin domniile lor), ca in invatamant e nevoie de cadre nu de restructurari, ca trebuiesc infiintate grupe noi, nu desfiintate ,ca la 35 de copii dintr-o clasa le sunt necesare 35 de patuturi nu 15 cate au, ca invatamant de calitate se face cu conducatori de calitate care realizeaza ca in clasele cu acesti 35 de copii chiar nu se poate discuta de calitate....


Chiar imi era mila de domanele educatoare dar de copilul meu mi se rupe inima. Bineinteles ca a inceput si ea sa planga si sa nu mai vrea sa ramana acolo si lucrul acesta se repeta de-atunci in fiecare dimineata.
Stiu ca e traumatizant stiu ca e impotriva vointei ei, dar alta solutie nu am.
Poate doar sa renunt eu la serviciu si sa stau cu ei acasa, dar nici asta nu cred ca e solutia ideala. Am prietene care au facut asta pentru a-si creste singure copiii si tot timpul ma intreb care din noi procedeaza bine si care gresit.....