miercuri, 19 decembrie 2012

Decalogul parintilor

Am citit un articol minunat pe blogul Laurei Frunza . Oricat am incercat sa-l adaptez tot nu am reusit sa exprim lucrurile atat de frumos ca ea, asa incat voi atasa in intregime  articolul
  Cred ca ar trebui sa fie un crez al parintilor ....


Învăţămintele unei mame către fiica ei de abia 4 ani şi în curând 16...

1. Dacă nu eşti lăsat să plângi cât eşti mic, nu vei şti să plângi când vei fi mare. Îţi vei înăbuşi mereu sentimentele. Plângi cât mai mult oricând ai nevoie, braţele mele sunt mereu deschise pentru lacrimile tale. Nu le voi minimaliza şi nici ignora.

2. Dacă nu-ţi exprimi frustrarea, mânia, teama, neputinţa, supărarea, mâhnirea, dezamăgirea cât eşti mic, nu ţi le vei exprima nici când vei fi mare. Vei ajunge să te macini pe interior şi poate să mori de infarct la treizeci de ani. Sentimentele se exprimă, se scot afară din tine, mai ales cele negative. Sparge o farfurie dacă simţi asta. Ţipă, bate din picior, dă-te cu fundul de pământ. Nu sunt mofturi, sunt moduri prin care scoţi din tine ce e rău. Tot ce bagi azi sub covor, te va ajunge mâine din urmă.

3. Dacă înveţi să laşi de la tine ca să fie mereu “bine” pentru alţii, vei ajunge să nu mai exişti ca persoană. Pune-te pe tine pe primul plan dar nu cu egoism faţă de ceilalţi, ci cu dragoste faţă de tine. Învaţă să comunici, să-ţi transmiţi mesajul, sentimentele în cel mai eficient şi sincer mod cu putinţă.

4. Fă alegerile potrivite pentru tine, nu pentru ceilalţi. Ceilalţi vor decide singuri ce vor şi e bine pentru ei. Odată ce ai făcut o alegere, asigură-te că eşti împăcată cu ea. Fericirea derivă din împăcarea de sine care derivă, la rândul ei, din alegerile corecte pe care le faci.

5. Lucrurile frumoase nu se întâmplă singure. Trebuie să le faci să se întâmple. Nici nu-i de mirare că fiicele noastre cresc cu iluzii greşite despre viaţă dacă se uită de mici la Cenuşăreasa care cântă despre cum “dacă speri, ţi se îndeplinesc visele” şi în timpul ăsta munceşte ca o sclavă pentru nişte nemernice şi aşteaptă să-i pice ceva din cer. Nimic nu pică din cer în afară de ploaie şi zăpadă. Munceşte pentru ceea ce-ţi doreşti. Vei aprecia rezultatul cu mult mai mult.

6. Acceptă că ai greşit atunci când ai greşit şi mergi mai departe. Auto-flagelarea n-a transformat pe nimeni în martir. Ai căzut, ridică-te. Aşa cum poţi, căci uneori nici măcar nu-ţi mai vine să te ridici. Dacă viaţa ta s-a spart în o mie de cioburi, mătură-le şi construieşte alta. Nu mai culege cioburile, s-ar putea sa te tai în ele şi să te răneşti mai rău.

7. Nu lăsa pe nimeni să-ţi spună că nu poţi să faci ceva sau că nu eşti într-un anume fel. Nu crede nimic din ce spune lumea, crede ce îţi spune inima. Complexele cu care creşti nu vor dispărea nici cu zece ani de psihoterapie şi te pot face să iei decizii greşite în viaţă, sa te minimalizezi, să te crezi slabă şi neimportantă. Indiferent că poţi sau nu să faci un lucru, măcar încearcă.

8. Preţuieşte-ţi familia. Orice s-ar întâmpla şi orice ai face, ei te vor iubi necondiţionat şi vor fi acolo să te sprijine. Eu te voi iubi indiferent ce vei face. Te iubesc şi când sunt supărată pe tine şi când nu sunt de acord cu ce spui sau cu anumite comportamente. Iubirea mea nu e trecătoare şi nici superficială şi nici nu dispare dacă spargi un pahar. Sunt mereu aici să te ascult şi poţi vorbi orice cu mine.

9. Copilăria şi adolescenţa sunt perioade scurte şi preţioase din viaţa ta. Nu le irosi, trăieşte-le intens şi frumos pe fiecare. Trăieşte-ţi vârsta atunci când trebuie. Nu trebuie să fii de 13 ani la 8 ani şi nici de 25 la 16. Nu lua pe umerii tăi grijile şi durerile adulţilor. Trăieşte doar viaţa ta, nu şi pe a altora.

10. Fii fericită. Nu crede orbeşte într-o fericire universală, absolută. Trăieşte-ţi fericirile mici, de zi cu zi, care formează fericirea aceea mare la care visăm cu toţii dar nu ştim, cu adevărat, ce înseamnă. Eşti fericită dacă poţi pune seara capul pe pernă şi poţi dormi fără coşmaruri, nu dacă ai totul în viaţă. Dacă ai totul, nu mai ai la ce visa sau la ce spera.


joi, 8 noiembrie 2012

Lista de cadouri pentru Mos Craciun



Fara sa le spun ca se apropie luna decembrie, luna sarbatorilor si a cadourilor, copiii mei au inceput deja sa "miroasa" asta si sa-mi dicteze ce sa trec pe lista Mosului. In plus Darius are dorinte si pentru ziua lui si pentru onomastica.Asa ca am inceput sa le notez de pe acum. Scrisorile oficiale catre Mos le vor face ei, eu aici doar schitez.....pentru posteritate:

BRIANA:
  • un ruj de cer, unul de soare si altul de nori
  • un inel cu Hello Kitty cu ruj de capsuni
  • un soare care sa bata numai la ea
  • o pisica (de jucarie) pe care sa o plimbe in lesa
  • o papusa care face pishu la olita
  • machiaj cu toate culorile pamantului
  • fustite, bluzite rochite cu hello kitty
  • bratari, clamite, bentite,inele cu hello kitty
  • o poseta cu hello kitty
  • papusa care sa planga sa rada sa vorbeasca
  • un lego de fetite
  • ..............
DARIUS :
  • masina antigravitatie care merge pe pereti
  • un elicopter care tinteste
  • un alt elicopter care spioneaza si cara alimente
  • un lego mareeeee
  • un catel ( de jucarie) pe care sa-l plimbe in lesa
  • ......................

Si lista ramane deschisa pana de sarbatori....

marți, 6 noiembrie 2012

Ornamente de brad din suluri de hartie igienica


Pentru ca deja simt ca se apropie Sarbatorile cu repeziciune, m-am apucat de cules idei pentru confectionarea ornamentelor de brad. Aceasta e din cartoane de la hartia igienica si cred ca e foarte usor de realizat impreuna cu copiii.



vineri, 12 octombrie 2012

Micii gradinari


 Au vazut in reclama danonino ca pot deveni gradinari si imediat au vrut si ei. Ca sa evit consumul de danonino dar sa incurajez  gradinaritul le-am spus ca am niste idei mai interesante-surpriza. Astfel, dupa ce am consumat niste oua am pastrat cojile iar dupa un picnic, in loc sa aruncam farfuriile si paharele de unica folosinta le-am pastrat pentru experiment.       
Au fost incantati nevoie mare si cand am mers in magazin si au ales singuri florile pe care au vrut sa le semene.In plus am mai luat eu niste boabe de fasole pentru a-i uimi cu rapiditatea cresterii lor.
Rezultatele se vad mai jos:








 Dupa 4 zile :






 Dupa inca 2 zile




Acum asteptam sa infloreasca



miercuri, 3 octombrie 2012

Primii fiori

 

Cam de o saptamana incoace, Darius imi cere zilnic sa-l imbrac la gradi in camasa. In prima zi nu l-am intrebat nimic, crezand ca e doar o preferinta de moment. De obicei el nu e niciodata  pretentios la haine, din contra e genul de nepasator, dar cand si a doua zi mi-a cerut tot camasa,am inceput sa intru la banuieli. Si nu spun ca pe langa camasa tot timpul voia sa mai adauge si altceva care sa-l faca mai interesant: ba un ceas, ba o esarfa la gat, ba parfumuri si apa de gura, ba bretele, ba nu mai stiu ce. Pana si la chiloti a inceput sa aiba pretentii si-i vrea doar pe cei "misto".Desi nu povestesteste nimic din ce face la gradi mi-am propus sa-l descos si sa aflu ceea ce de fapt si banuiam. Si tot intrebandu-l si tot intrebandu-l imi arunca pana la urma raspunsul:

-Nu intelegi ca sunt indragostit????

Dap.... intelegeam,.... da' nu-mi venea sa cred.....
Stiu ca la gradi incep primele idile si sunt asa de dulci si sincere, dar totusi.... Darius al meu???


Am reusit pana la urma sa avem o discutie asa ca intre prieteni si mi-a spsus ca de fapt e vorba de doua fete, Laura si Briana care il plac foarte mult si care il pupa mereu si-i spun ca e frumos.Iar el e topit dupa amandoua.

In tot acest timp Briana noastra era pe langa noi si auzind  ca e vorba de baieti si fete, se baga si ea in discutie:

- Mami, eu il ador pe Tudor!!!

Sa cad  pe spate, nu alta: Si tu Brutus???

duminică, 23 septembrie 2012

Activitati de toamna

Daca in vara nu am avut timp sa scriem nimic despre activitatile noastre, despre plimbari, despre bunici despre tot ce am facut interesant, ne-am propus ca  de-acum, din toamna sa nu mai ratam nimic.
 Avem multe in plan, numai timp sa avem.
 Am inceput cu pictura , dar nu orice pictura ci de data acesta pe haine. Au fost tare incantati si vom repeta experienta si cu frunze, dar si cu vopsele speciale.










 Am inceput cu pictura , dar nu orice pictura ci de data acesta pe haine. Au fost tare incantati si vom repeta experienta si cu frunze.


vineri, 21 septembrie 2012

Scrisoare pentru parinti





Am gasit acesta poezie in gradinita, pe un perete si mi-a placut tare mult. Cred ca reflecta adevarul si ar trebui sa tinem cont de asta....



Dacă ar avea părinţii ochi să vadă
Şi sufletul le-ar fi mereu atent,
În ochii pruncilor cu viaţa fadă
Ar descifra mesajul cel urgent :
„Vă rog iubiţi-mă inteligent !”

Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare;
Nu vreau bunici şi nici televizor,
Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare…
Puţin îmi pasă de trăiesc sau mor
     Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor!

Eu ştiu c-aveţi profesii elevate
Că sunteţi la curent cu date noi,
C-aveţi serviciu ca eu să am de toate,
Dar fiindcă vă iubesc pe amândoi
Vă spun : „Eu am nevoie doar de voi!”

Aş vrea ca jucărie ochii mamei,
Nu ochii-ndepărtaţi ai vreunui unchi.
Când ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei
Şi nu pot sta la tata pe genunchi
Mă simt ca o mlădiţă fără trunchi.

Nu vreau să fiu un deget ce acuză,
Găsind olarul singur vinovat.
Am gând curat, şi inima refuză
O bombă cu efect întârziat:
Vreau să devin un om adevărat!

De-aceea vreau părinţii mei să vadă,
Să aibă sufletul mereu atent,
Ca-n ochii mei umbriţi de viaţa fadă
Să descifreze strigătul urgent :
„Vă rog iubiţi-mă inteligent!

    
                                                                    de Romulus Chelbegean
 

joi, 20 septembrie 2012

Tratament homeopat pentru polipi

 Am aflat o noua schema pentru reducerea in volum a polipilor .

Viscum Album
 Echinaceea
Teucrium Marum
 Wyethia
 Phytolacca
- toate in CH5 cate 5 bilute in fiecare zi timp de 1 luna. Pauza 10 zile si apoi repeta schema inca o luna.

marți, 4 septembrie 2012

Constanta- primul loc din tara....

Nici nu stiu cum sa incep postarea aceasta....e delicata si totodata dramatica, dar de cand am aflat nu mai am liniste si ma tot gandesc cum sa fac sa pot fi utila.
    Probabil multi dintre cei care citesc sunt satui de cazuri umanitare si nici nu le mai dau citire pana la final sau nici macar crezare.
    Nu condamn pe nimeni ,dar acum scriu pentru cei carora le pasa, pentru cei care simt ca pot face ceva dar nu stiu de unde sa inceapa, pentru cei care poate s-au si confruntat cu probleme de gen si acum vor sa intoarca ajutorul, pentru cei care se tem ca in viitor sa nu fie chiar ei in situatia de a cere, pentru cei cu suflet mare , cu credinta in Dumnezeu, dar mai ales pentru CONSTANTENI.
  Nu cred ca stiti, dar Constanta se afla pe primul loc in tara ca numar de bolnavi de cancer in randul copiilor.....Infiorator....Nu mi-a venit sa cred cand am aflat, dar asta e realitatea. 
  La ora actuala peste 300 de copii constanteni sufera de aceasta cumplita boala si zilnic sunt diagnosticati altii.
   Problema cea mai mare a acestor copii este ca in Constanta nu exista un centru oncologic pediatric. Pur si simplu nu exista. E un paradox, nu? Dupa ce li se pune diagnosticul sunt trimisi la Bucuresti, plimbati pe la diferite spitale, tratati corespunzator(sau nu) dar tratati,trimisi poate in strainatate, dupa care sunt trimisi inapoi acasa.
  Ei bine, acesti copii, timp de 5 ani, sunt chemati lunar (unii chiar saptamanal) la spital pentru a li se face analizele, pentru a fi evaluati, sau chiar pentru chimioterapie.
   Dar cum sa poti face toate acestea daca nu ai un spatiu amenajat? Poate nu va vine sa credeti, dar in afara de cateva patuturi metalice altceva nu are sectia de oncologie copii.  Multi stau pe holuri cu perfuziile in maini cu mastile pe fata abia tinandu-se pe picioare ,se chinuiesc sa urce cele 8 etaje pana la sectia pediatrica, se chinuiesc sa coboare apoi k sa li se recolteze analize de la Synevo, iar parintii sfasiati pe langa ei incercand sa le aline suferinta.Nimic din ce e acolo nu le-ar putea alina durerea , dar totusi ar exista lucruri care sa le faca viata mai usoara.

   La aceste lucruri s-a gandit prietena mea, Alina Vasea , voluntar al Fundatiei "Salveaza vieti"  V-am mai vorbit despre ea si despre ingerii salvatori ai acestei fundatii cand am mediatizat cazul lui Stefan si al lui Bibi.Atata dariure din partea unui singur om nu mi-a fost dat sa vad.E un model pentru mine, ma fascineaza puterea, taria,rabdarea, perseverenta si altruismul ei, cum nu m-a facinat  altcineva pana acum.Viata ei se conjuga numai prin verbul "a ajuta" si ma molipsesc ori de catte ori o ascult. 

  Impresionata de drama acestor copii s-a gandit la un proiect colectiv pentru toti cei 300 de bolnaviori, si numai cu 80.000 euro acest lucru poate deveni posibil.A demarat un proiect prin care sa infiinteze un  CENTRU DE ZI PENTRU DIAGNOSTICAREA ŞI TRATAMENTUL BOLILOR ONCO-­‐HEMATOLOGICE LA COPII
 A convins conducerea spitalului sa-i dea un spatiu si a obtinut si aprobarea ca banii pentru amenajarea lui sa fie de la buget. Acum insa intervine ajutorul nostru .

Cum poți ajuta ?


1.Mediatizeaza proiectul cat mai mult. Cu cat afla mai multe persoane cu atat se pot implica mai multi .Eu cred ca a venit timpul ca noi, constantenii, sa fim mult mai uniti. Stiu multe, multe persoane minunate din Constanta care au fost solidare cu cazuri din tara, cu cazuri din zona, dar acum putem face cu un singur efort, bine pentru sute de copii. Mediatizati cazul si chiar unor persoane fara posibilitati financiare. Acesti copii au nevoie de mult mai multe lucruri decat bani cum ar fi consiliere psihologica,"prieteni de joaca", jucarii (80% din ei provin din mediul rural si din familii fara posibilitati), poate hainute, poate cadouri, surprize vorbe bune.... si tot ce le trebuie si copiilor nostri..
In Bucuresti si in alte orase mari sunt voluntari care merg in spitale si desfasoara diverse activitati dragi copiilor , care de multe ori valoreaza mult mai mult decat niste bani.

2. Redirectioneaza 20% din impozitul pe profit (pe care oricum l-ai da statului) catre acest proiect,daca detii o firma. Sau convinge-ti prietenii sa redirectionze suma.
Nu au nimic de pierdut. Asa cum persoanele fizice pot directiona 2% din impozit catre o fundatie, asociatie,biserica, etc fara a li se diminua venitul, tot asa firmele pot directiona 20 % din impozit.

Avantajele unei companii:
• nu costă nimic (redirecţionezi din impozitul pe care oricum îl plăteşti statului)
• nebirocratic (închei un contract de sponsorizare)
• 100% transparenţă
• 100% din banii donaţi se duc către proiect (nu avem costuri administrative).


3.- Doneaza  daca esti persoana fizica si vrei sa te implici, în contul RO56 BACX 0000 0003 6910 7007 RON sau prin PayPal.

Proiectul il gasiti aici
Contractul de sponsorizare aici

          Iar cea mai mare rugaminte a mea e : nu fiti indiferenti! ( opusul iubirii nu e ura, ci INDIFERENTA)
         Incercati sa mediatizati pe cat puteti proiectul pe blog, pe FB, pe mail  pe unde puteti si impreuna sa facem ceva pentru copiii acestia .
 Fiti voluntari!

marți, 12 iunie 2012

Singuri la joaca in cartier

O noua etapa in viata noastra- cel putin asa am perceput-o eu....
 Ieri, dupa ce au venit de la gradi au iesit cu Cip, vreo doua ore afara la joaca. Intotdeauna merg insotiti de unul din noi sau de cele mai multe ori chiar de ambii, intotdeauna suntem cu ochii pe ei, intotdeauna strigam la ei : " vezi masina", "ai grija la groapa",  "nu alerga prea tare sa nu te impiedici", " vezi sa nu cazi", "nu e voie acolo" si cate si mai cate replici de-astea protectoare. 
  De mult timp mi-am dorit sa incep sa le dau libertate, sa le dau incredere in ei, independenta in decizii, dar teama de a nu li se intampla ceva rau m-a impiedicat pana aseara.
  Dupa ce au venit de la joaca s-au asezat cuminit la tv. Dar auzind inca glasuri de copii afara, Darius a venit sa ma intrebe de ce acei copii nu au intrat in casa, iar ei a trebuit sa intre. Cum sa le spun ca tati e obosit si de acea n-au mai putut sta???
 Asa ca,  intr-un impuls de moment, am luat hotararea ca acum e momentul  " zborului".
 I-am intrebat daca sunt de acord sa iasa la joaca fara noi si intr-un chiot de veselie mi-au spus din tot sufletul un "Daaaaaaaaaa" prelung. Erau atat de fericiti de parca le spusesem ca pleaca in vreo excursie.
  I-am imbracat si le-am dat drumul pe scari. 
 Blocul nostru din fericire are doua intrari, iar cea din spate  da in parcarea si in locul de joaca al copiilor din cartier, iar apartamentul nostru are toate ferestrele pe aceasta parte.
   Probail alti copii au avut experienta asta mult mai mici , dar  la noi abia la 5 ani jumate  i-a venit randul, iar Brianei la 4.
  Ii  urmaream de pe geam, din spatele perdelei cum se apropie timid de unul din grupurile de copii.  Pentru ca noi tot timpul plecam la joaca in parcuri , pe malul marii sau cine stie pe unde , ei nici nu-si cunosc vecinii de bloc, deci  dupa ce ca erau singuri , nici nu cunosteau pe nimeni. Timizi, timizi  priveau si nu ziceau nimic. Nimeni nu ii baga in seama si pentru cateva minute, am crezut ca se vor intoarce in casa dezamagititi. Dar nu, ei gustau libertatea din plin. Din cand in cand se uitau la geamul nostru sa ne vada.Uneori le faceam cu mana, alteori ne ascundeam dupa perdele.
 Au stat si au privit vreo 10 minute dupa care ii vad intrand in mijlocu gastii. Nu stiu ce-si spuneau, dar cert e ca in urmatoarele clipe i-am vazut imbratisandu-se cu vreo doua fetite mai maricele. Ii luau in brate, ii pupau, se invarteau, alergau se asundeau, iar chiotele lor umpleau cartierul. 
 Din cand in cand mai intrau masini in parcare, dar grijulii se fereau pe margini.  
  La un moment dat gasca a decis sa plece putin mai departe sa ia niste corcoduse, dar inainte de a pleca,Darius ne-a strigat sa ne ceara voie.Le-am dat iar Cip n-a rezistat sa nu coboare dupa ei si sa-i urmareasca din umbra.
Cred ca au stat o ora si mai bine, iar cand s-a innoptat si-au luas ramas bun unii de la ceilati si s-au imprastiat fiecare pe la casele lor.
    Am simtit aceasta iesire aproximativ la fel cu plecarea la gradi :parca ii pierdusem, parca plecasera definitiv de acasa si ne ramasese doar golul lor..

joi, 17 mai 2012

Regasirea

  A trecut aproape o saptamana de cand s-a intors Cip din Afganistan si nu am avut timp sa scriu nici macar doua randuri despre Marele Eveniment.
  Am ASTEPTAT acest moment 200 de zile, mi l-am imaginat, l-am visat, l-am dorit, l-am invocat, mi-am facut zeci si zeci de scenarii, dar niciunul n-a corespuns realitatii.
   Cuvantul ASTEPTARE a trebuit sa troneze pana in ultimul moment. N-a fost suficienta ASTEPTAREA din timpul celor 6 luni. A trebuit sa se prelungeasca misunea cu inca doua saptamani.N-a fost suficient nici asta. Venirea de pe 3 mai s-a amanat pe 5.  
  Nu-i nimic, mi-am zis, si cu doua zile in plus si cu doua in minus, numai sa se intoarca sanatos
 Dar ASTEPTAREA tot nu era multumita. Voia  sa-mi prelungeasca si mai mult agonia, asa ca s-a decis ca ziua venirii sa fie 9 mai: inca alte 5 zile in plus de ASTEPTARE.
  Lasa , ca asta inseamna inca 5 zile de diurna, ma incuraja Cip.....
   Bine, inca 5 zile imi repetam marunt printre buze....
 Dar ASTEPTAREA tot nu a luat sfarsit. I-a placut prea mult la mine in suflet ca sa ma lase asa usor.
 Si astfel si-a mai prelungit sederea cu alte doua zile .
   Am primit in sfarsit stirea oficiala ca pe 11 mai Cip va ateriza in Romania.
 Mie mi se pare un record de stat in aeroporturi: 15 zile in  4 aeroporturi....Daca cineva a stat mai mult chiar as vrea sa-mi scrie si sa-l felicit....

 Dar sa revin la ASTEPTARE: bineinteles ca nu s-a lasat dusa asa cu una cu doua.  Credeam ca macar in ziua cu pricina ii vor aduce de dimineata in tara, dar n-am avut noi norocul acesta. Ora la care era anuntata aterizarea era 19.30. Deci inca o zi plina de ASTEPTARE. A trebuit sa-mi gasesc fel de fel de preocupari ca sa nu innebunesc de emotie si de atata ASTEPTARE. Majoritatea zilei mi-am petrecut-o in bucatarie( locul care ma relaxeaza cel mai mult), gatind fel si fel de mancaruri dragi lui.
 In sfarsit vine si mult ASTEPTATA ora 19 la care trebuia sa plecam spre aeroportul M Kogalniceanu.
 Si plecam.
  In 20 de minute deja eram acolo.
  Emotii, fluturi in stomac, lacrimi, tremurat, friguri, frica,transpiratii nu stiu in ce ordine dar le-am experimentat pe toate.....Si cand imi trecea una, venea alta..... si tot asa pana am vazut avionul aterizand.
 Lacrimile eliberatoare stiu ca au fost ultimile... Credeam ca urmeaza bucuria aceea fara margini , dar in locul ei a venit din nou ASTEPTAREA. 
  Am crezut ca va fi scurta, ca in cateva minute ne va lua in brate ne va saruta si vom pleca linistiti acasa, dar nici vorba. A inceput din nou amanarea:
 Inca jumatae de ora si vin. Inca jumatate de ora si ies din aeroport. Inca jumatae de ora si ii aduce camionul; inca jumatate de ora si le incarca bagajele....Inca jumatae de ora....si le face vama.....
Trecusera doua ore deja si Darius , plictisit la culme imi zice: 
Hai mami acasa si venim maine sa-l luam pe tati!
  Se innoptase deja,deci trecuse mult peste ora 22 cand am vazut in sfarsit farurile masinilor care ii aduceau.
 Trecusera si emotiile si fluturii si lacrimile si frigul si caldurile .Si ASTEPTAREA
 Venea linistea mult dorita.
 Venea iubirea, fericirea si implinirea.
 Copiii au alergat inaintea lui prin intuneric nestiind de care picioare sa se agate,caci toti erau imbracati la fel, dar el i-a vazut imediat si i-a ridicat in brate.  Mie nici nu-mi mai trebuia imbratisare vazandu-i pe ei trei atat de fericiti.M-au luat si pe mine in stransoare si am stat asa toti patru cateva clipe.
 Nu le-as mai fi dat niciodata drumul


luni, 7 mai 2012

Perle

Darius in parc i se adreseaza unei fetite care voia sa se jocace cu el:
 -Hei papusica, acum fac sport, n-am timp de tine...


 Briana imi povestea ca domana educatoare le-a spus o gluma si toata clasa a ras numai ea nu
 - Nu aveam rasul la mine, mami, de-aia n-am ras

Briana:
-Asta e catelul meu, asta e catela ta ...


Tot Briana:
 - Cheam-o pe maica-ta si pe taica-ta!


duminică, 6 mai 2012

5... 4.... 3....

Tot numar invers de ceva vreme incoace. 
Cand au trecut 3 luni si a ajuns la jumatatea  misiunii, am zis ca incepe numaratoarea inversa. si am numarat, am numarat pana m-am plictisit si am zis ca timpul trece mai greu  daca il tot contorizez. Si m-am oprit.
  Pe 3 aprilie, cand mai era doar o luna de misiune  am inceput din nou numaratoarea , dar cand mai erau 8 zile pana la final am primit vestea ca data de 3 mai  nu mai ziua cea mare si ca nu se stie cand va fi aceasta.
  Si de pe 27 aprilie pana azi a fost o incertitudine si o bataie de joc. 
Credeam k numai noi romanii ne batem joc unii de altii, dar vad ca si americanii au aceeasi  atitudine fata de noi din pacate. Ciprian si colegii lui ( vreo 20 la numar) stau in aeroportul din Kabul de pe 27 si pana aseara nimeni nu stia nimic de plecarea lor, de sosirea lor acasa. Tot auzeau zvonuri care prelungeau sederea lor acolo, dar nimic sigur.Aseara au aflat ca data intoarcerii e 11 mai. Sper sa fie adevarat, caci am ajuns la limita rabdarii si puterii de a astepta.
 Mi se pare revoltator ca dupa 6 luni de misiune sa mai tii inca 2 sapatamani  niste oameni intr-un aeroport , oameni care  te-au ajutat, si-au facut treaba cum trebuie si care abia asteapta sa ajunga acasa  sa-si imbratiseze copiii.
 Nici nu mai stiu ce sa le spun si celor mici, cum sa mai numar zilele ca sa iasa socoteala si sa nu fie dezamagiti si ei.
 Briana stia ca de ziua ei, pe 8 mai, tati va fi acasa, dar din pacate  nu va fi asa.
 Darius a renuntat sa mai numere spunandu-mi ca nu mai intelege nimic si ca doar vrea sa vina tati mai repde acasa si sa-l ia in brate. E singurul lucur pe care si-l doreste de la el.
 Si eu la fel.: sa se intoarca sanatos si sa ne ia in brate. Si sa se convinga inca o data ca  niciun ban din lume  nu compenseaza  timpul pierdut departe de copii.
 Doamne ajuta sa ajunga cu bine, oricand va fi aceasta!
 Iar noua Doamne, da-ne rabrare , dar acum!

joi, 26 aprilie 2012

Alimente care produc mucus


  Pana acum doua zile n-am stiut ca sunt o serie de alimente care produc mucus. Mergand la un ORL-is cu Darius  pentru ca sforaie cumplit noaptea desi l-am operat de polipi, am aflat aceasta noutate. Pentru ca polipii nu s-au refacut, pentru ca amigdalele sunt mari, dar nu inflamate, dr a pus aceasta iritatie naso-faringiana pe seama alimentatiei. si  dand un search pe d-l google iata ce am aflat:
  ..."mucusul se produce adesea plecand de la un surplus de aciditate in corp. Cand mucusul se manifesta sub forma de scurgere nazala, oculara sau congestie respiratorie, este asociat cu o digestie proasta. Copiii ce au fost o data supraincarcati printr-un abuz de branza sau de zahar, au mereu un nas care curge. trebuie sa li se supravegheze alimentatia, sa nu consume alimente acide, formatoare de mucus. 

Iata o lista cu principalele alimente formatoare de mucus:

-         produsele din lapte de vaca (lapte, branza, inghetata)
-     dulciurile (sucurile zaharate, deserturile rafinate,    cerealele dulci, bomboanele)
-        sucul de portocale si de alte citrice (cu exceptia lamaiei)
-         bananele
-         prajelile
-         untul de arahide si arahidele
-         graul si ovazul
-         cafeaua si lichiorul
-         cea mai mare parte a alimentelor acide.
 
Aceasta lista poate parea imposibil de eliminat din regimul alimentar al copilului dumneavoastra, dar trebuie sa inlocuiti un aliment mucogen cu un altul mai alcalin. Veti vedea ca veti reusi sa dejucati micile raceli inca de la aparitia lor. In plus, daca un copil este in contact cu virusul de guturai si nu face aproape deloc mucus, riscul ca acesta sa se transforme in otita, sinuzita sau bronsita este redus la minim!
Din pacate, copiii sunt adesea bolnavi din cauza mucusului. Trebuie reduse sau chiar eliminate alimentele mucogene, trebuie sa bea mai multa apa ca de obicei si crescuta consumarea legumelor.
Corpul uman este foarte bine construit. Daca el fabrica mucus in interiorul peretilor sai, este pentru a se proteja si a preveni iritarea sau inflamarea. Nu trebuie sa va alarmati la vederea unei scurgeri clare si lichide. Cand copilul scuipa si se sterge la nas, este pentru ca elimina toxinele care i-ar putea ocaziona alte probleme mai tarziu, deci este pozitiv. Trebuie sa incurajati copiii mici sa sufle nasul in servetel. Veti vedea ca va face bine la guturai sau la otita. Daca nu este in masura sa faca acest lucru bine, puteti folosi o pompita care aspira secretiile din nasul copilului."

118.000 euro in 3 zile pentru Vladimir

In 3 zile s-au strans 118.000 euro pentru Vladimir. Multumesc din suflet, in numele lui si-al parintilor lui,celor care au contribuit. Inca o doavada ca strop cu strop se-aduna o mare!

sâmbătă, 21 aprilie 2012

In lumea lui Vladimir...




Nu stiu cum sa descriu in cuvinte povestea acestui copilas... Cred ca imaginea va spune tot.....Si daca pe noi, niste straini  reuseste sa ne termine psihic privind pentru o clipa imaginea, ganditi-va ce e in sufletul parintilor lui. ....

Vladimir e bolnav de ceva rar si grav – Limfo-histiocitoză hemofagocitară (un fel de cancer al sângelui), un mic luptator care trece prin suferinte crunte, singura lui sansa fiind transplantul medular URGENT. O mama si un tata disperati care nu se desprind de langa patul de spital in care se afla puiul lor, niste parinti care ar face orice pentru el, ar da orice sa il vada bine.
 Va rog din suflet , dar din suflet  dati un SMS  la 848 si donati 2 euro pentru a-l ajuta.

   Cei care aveti bloguri, va rog mult afisati banerul! nici nu stiti cat ajutor puteti aduce facand acest lucru care nu va costa nimic.....u

 Cei  care nu aveti blog  va rog sa trimiteti cat mai mult mailuri prietenilor !!!!!
Poate reusim sa-l ajutam sa faca la timp operatia. Poate Dumnezeu il mai tine in viata pana pe strang banutii.
 Incercati cat puteti sa  ajutati si ajutorul vi se va intoarce inmiit....
 E un copil, e un suflet nevinovat, sunt niste parinti disperati sa-si salveze puiul..... putem fi chiar noi in orice zi in asemenea situatii.....


Povestea lui incepe asa:

"Sarcina a venit pur si simplu! Bucuria le-a fost umbrita de un moment de imensa deznadejde pentru intreaga familie: bunica lui Vladut dinspre tata, un om cu adevarat special, a plecat la Ceruri. Au iubit-o toti, dincolo de cuvinte.
S-a nascut intr-o dupa amiaza de joi, a fost pupat pe frunte de mamica lui si alintat „iubitul meu”, apoi a fost asezat intr-un patut de bebe, alaturi de o fetita mai mare cu patru zile de cat el, abandonata in spital de cea care trebuia sa-i fie mama. Multa vreme mama lui Vladut a fost coplesita de imaginea acelui bebelus abandonat. A intrebat daca il poate infia si a fost descumpanita si foarte trista de raspuns:
-         Nici sa nu va ganditi! Este foarte greu sa adopti un copil, in Romania! E complicat, incercati sa va detasati de problema!
-         Si cine il iubeste si pe el, cine ii da sa manance, cine il mangaie?
Chiar asa: cine?
Vladut a fost un bebelus mancacios si …plangacios! Cand nu plangea, manca si cand manca, nu plangea.
Racea de doua ori pe an, asa, cu iz de bronsolita, dar le infrunta vitejeste si isi recapata suficient de rapid vitalitatea.
In jurul varstei de sapte luni mamica a observat o usoara iritatie rosiatica in obraji. L-a oblojit si uns cu ceaiuri si alifii de tot felul, recomandate de medicul pediatru si de medicul dermatolog pediatru.
-         E dermatita atopica. Nu e mare lucru. Trece.

Se inrosea cand radea, cand plangea, cand era frig sau cald, cu alte cuvinte, cam in oricare moment oarecare al zilei, dar se „limpezea” seara, dupa ora 18:00.
-         Are ten alergic! – le-a mai spus medicul.
Din doua in doua saptamani mergeau la dermatolog: creme, creme, creme pana la un an si jumatate.
Roseata aceasta s-a transformat in niste bubite aidoma unor alunite, maronii.
-         Este „moluscum cutanatum contagiosum”. Se face in contextul dermatitei atopice. S-ar putea sa fie alergic la ceva, nu stim inca la ce, oricum, are imunitate scazuta! Sa incercam medicamentul acesta (…).
Au trecut alte trei luni de tratament si n-a aparut nici o ameliorare tegumentara. A inceput sa aiba stari febrile, sa vomite si sa faca diaree. Simptomatologie clasica, tratata ca atare de medicul pediatru.
A implinit doi ani si parintii au hotarat ca Vladut trebuie sa mearga la cresa. Nu i-a placut. I-l smulgeau ingrijitoarele cu forta, din bratele mamei. Plangeau amandoi, el in clasa („Vleau la mami!), mama, in drum spre serviciu. In final, dupa jumatate de ora, Vladut coabita cu noul spatiu si cu noile reguli si cu noii oameni din existenta lui de prichindel iubitor de parinti.
Cum situatia aceasta cu plansul timp de 30 de minute s-a mentinut in timp, parintii au mers la psihiatru.
-         Nu va ingrijorati, le-a spus acesta. Este normal. Va propun sa nu-l mai duceti dumneavoastra la gradinita, ci altcineva din familie.
Acelasi plans de abandon matinal, alta replica:
-         Vleau acasa!
Iubea si iubeste sa se plimbe cu … tranvaiul, adica, in fapt, cu orice mijloc de locomotie pe sine! Doarme si acum cu o jucarie preferata, langa el, alta, la interval de cateva zile. S-a dovedit a fi foarte receptiv din punct de vedere cognitiv si mnezic. Invata repede si bine! Era curios si … greu de convins! Oooo, foarte greu de convins! Mai usor si mai degraba cu o bombonica! Azi una, maine doua si tot asa. Apoi, din pricina scaunelor diareice, bombonicele s-au rarit, pana la una. Parintii si medicul au conchis ca bombonicele acestea „convingatoare” ar fi cauza problemelor gastrice si intestinale. Au descoperit, de altminteri, ca mancarea ingurgitata nu este digerata, ci eliminata aproape in aceeasi structura/textura.
Merg la alt medic:
-         Doamna doctor, cred ca este alergic la ceva!
-         Nu, mamico, nu e alergic!
-         Merg, totusi, sa-i fac niste teste!
-         Cum vreti!
Ii fac testele alergologice la un laborator particular. Toate au fost negative.
I-au facut, in ordine, toate acele teste de sange, scaun si urina, fara rezultate concludente.
Este o perioada de suprasolicitare pentru mama. Cu 4 zile inainte de disponibilizare (fusese anuntata), isi gaseste un nou serviciu. Anxietatea pricinuita de problemele de sanatate ale fiului ei se amplifica odata cu suprasolicitarea impusa de noile sale activitati profesionale. Este august 2011.
Bunica isi sfatuieste fiica sa-l duca din nou pe Vladut la medic. Zis si facut. Alt tratament, acelasi efect neutru
. noiembrie 2011: lui Vladut i se recolteaza probe de sange pentru a fi trimise la un laborator din Germania. Rezultatele evidentiata prezenta unei alergii la gluten si la lapte.
Ii scot din alimentatie cele doua produse. Din cand in cand, mai „naravas” fiind, bunica il mai „scapa” la cate o eugenie de pe raftul magazinului. Asa se face ca nu mai participa la cumparaturile periodice ale bunicii.
Odata cu noul regim alimentar, parintii si medicul spera in ameliorarea simptomatologiei enterogastrice si nu numai. Simptomele persista.
In decembrie, Vladut devine somnolent, fara vlaga, fara dorinta de joaca sau de mers efectiv, pe strada. Se trezea obosit si cu ochii umflati.Se ridica din patul sau din dormitor si se refugia pe canapeaua din sufragerie. Treceau orele pana cand reuseau sa-l convinga sa iasa din casa. Si atunci cerea sa fie transportat in carut sau pe motocicleta.
Parintii contacteaza din nou medicul curant. Fiind sarbatori, nu i-a primit. Merg la medicul de familie si cer o trimitere catre un spital de pediatrie. Ajung la camera de garda, la Spitalul „Marie Curie”. Vladut are buzele albe si este somnoros.
Valoarea hemoglobinei ii socheaza pe medici si pe parinti, deopotriva: 3,4 g/dl. Este internat la terapie intensiva. A fost o noapte foarte agitata pentru copil si pentru mama. Medicii roiau in jurul lui. Vladut, in schimb, a dormit linistit, iar dimineata s-a trezit voios.
Este hidratat intravenos, iar la ora 6:00 p.m, primeste trombicite, apoi eritrocite. Este consultat, medicii sunt nervosi si agitati.
-         De cand este copilul asa? Chiar n-ati fost in stare sa-l aduceti mai devreme la noi?
O certau si o acuzau pe mamica. Nedrept, nu-i asa (?), dar de inteles: medicii erau pe buna dreptate ingrijorati, dar nu mai ingrijorati decat mamica lui Vladut si asa obosita si deznadajduita. Si cand te gandesti ca numai dermatita atopica, moluscum cutanatum si enterocolita sunt de vina!
Il iau pe Vladut si il duc la oncologie.
-         Ce caut eu aici? Ce facem aici? De ce nu-mi spun nimic? S-a intrebat nedumerita mama.
-         Stiti, doamna, ca asta este caz de protectia copilului? Acum veniti dumneavoastra, cand nu sunt doctori in spital (29 decembrie 2011)?  Haideti, repede, sa-i facem o punctie medulara?
„O punctie medulara? Ce-o fi asta?” – s-a intrebat mama. Si-a luat copilul in brate si alergat, in jos, pe scari. A alunecat si a cazut cateva trepte. In cadere, i-a prins mana fiului ei sub corp si i-a smuls branula. Cu lacrimile suroind, socata de toata aceasta nebuloasa spitaliceasca, isi lasa copilul plangand de durere, de foame si de teama, in bratele unei asistente. Mama nu are voie sa intre in sala unde i se face punctia.
Urmeaza computerul tomograf si o avalansa de intrebari din partea medicilor.
-         Ma intrebau despre HIV. Daca am facut testul HIV? Ma intrebau despre alunite, despre febra, despre scaun e.t.c. . Cum sa aiba HIV?
Vladut s-a dovedit a fi un cavaler inzestrat cu mult curaj. Nu a plans cand a fost intepat, injectat, invartit, rasucit.
Ramane, in continuare, pe sectia de terapie intensiva. Diareea are acum o alta culoare si un alt miros.  Vladut se alege si cu un rotavirus, bagaj intraspitalicesc.
In fiecare zi i se recolteaza probe de sange pentru alte si alte analize.
Sunt mutati intr-un salon cu doua paturi. Pe usa scria: aplazie medulara......."

 Mai multe puteti afla de la cei care s-au implicat de la inceput in poveste:

Lumea lui Vladimir
 sau

FUNDATIA Salveaza vieti

sau

Fundatia Mereu aproape

Iar finalul .... asteptam sa fie unul fericit ca in povesti...cu ajutorul fiecaruia dintre noi.


joi, 19 aprilie 2012

Lista de cumparaturi



Probabil alti copii scriu mult mai frumos si mai bine la 5 ani, dar eu n-am facut niciodata un tel din asta si am evitat cat am putut sa-i amestec copilaria cu scoala. Asa cum la 3 ani a invatat singur literele, la 4 le citea tot singur , la fel a invatat sa le si scrie si am descoperit asta ieri, cand mi-a intocmit singur lista de cumparaturi. Surpriza cea mare a fost nu ca le scrie( stiam ca scrie anumite litere), ci ca le scrie din mintea lui, fara sa i le dictez sau sa-i spun ce litere urmeaza. E cel mai greu lucru in a invata sa scrii. M-a surprins si faptul ca nu a mancat nicio litera ( cu exceptia ultimului "i" din "baterii", dar ar fi fost chiar culmea sa stie si ortografie acum:))) 
Mi-e drag de el de nu mai pot ca este un autodidact. Sper sa o tina asa toata viata.

marți, 10 aprilie 2012

De iepuras- un iepuras

Briana mi-a spus la telefon ca isi doreste enorm ca iepurasul sa-i aduca anul acesta un iepuras.
"Dar sa fie viu, de-adevaratelea, sa fie alb si cu ochii rosii", imi spune raspicat!
  Oricat am incercat sa-i explic faptul ca iepurasul n-are de unde sa-i ia un iepuras viu, tot n-am convins-o. Si ma gandeam sa-i caut unul de plus, cu ochii rosii.
 Dar DD, asculta mereu dorintele copiilor nu? si intr-o zi la scoala vine in cancelarie o colega cu un cosulet mic plin cu iarba si cu morcovi , peste care trona, cine credeti?- un iepuras mic, adevarat, cu ochii rosii....
  Nu mi-am putut ascunde uimirea si bucuria la vedera lui de parca mi-l si facuse cadou. Cand i-am povestit  de dorinta Brianei  mi l-a pus direct in brate si mi l-a daruit din tot sufletul  zicandu-mi ca ea oricum  l-ar fi dus la o crescatorie, ca in casa nu-i trebuie asa ceva.
 Si de atunci convietuiesc cu acesta mogaldeata mica. Norocul meu e ca mai am cateva zile si voi pleca la tara unde il voi si deporta....
 Nu m-am gandit cat poate manca un ghemotoc mic cat pumnul, dar mai ales cata mizerie poate face....


joi, 5 aprilie 2012

EMINESCU, RASUCINDU-SE-N MORMANT !

 O poezie extraordinara ....

Daca stiti cumva cine a scris-o spuneti-mi si mie ca sunt foarte curioasa. As zice ca regretatul Adrian Paunescu, dar n-am gasit nicaieri ca el ar fi semnatarul


A fost odată ca-n povesti,
A fost, de-ar mai fi iară ,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.


Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele,
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.


Mă doare-n suflet, când privesc
La tot ce se întamplă,
Şi in mormant mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă .


Eu nu mai simt miros de tei
În viata mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.


Luceferi nu mai strălucesc,
Cand ţara e o rană ,
Copiii mamele-şi bocesc ,
Ca n-au în blide hrană.


Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc,
Prin alte ţări o schimbă .


Degeaba le-am lăsat cu dor
O "Doină", să tresară !
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.


Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!


Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori,
Mai bine să vă fie.


Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri ...


O, biet popor român sărac,
Cu-o ţară prea bogată!
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată!


Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii!


Cu trupe de comedianţi,
Numindu-le partide ,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.


Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.


Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă.


Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.


Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi, ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.


Aveţi o deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure...


Nici vii pe deal nu mai zăresti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţarii Româneşti
Se-aduce de afară.


Nu vine Mircea cel Batrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân,
Cand voi lăsat-aţi lupta!


Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.


Nu voi a vă-nvăţa de rău,
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.


Ruşine să vă fie-n veac,
Că v-aţi trădat străbunii,
De parcă n-aţi fi pui de dac,
Ci rude-aţi fi cu hunii!


E adevarat ca va conduce,
Un vajnic Ungurean,
O fi roman, da' nu aduce,
Va vinde cu elan !


Lasati pe-ai vostri guvernanti
Sa va inece-n smoala,
Sa fiti doar simpli figuranti
Pe scena lor de boala?
 
Un singur lucru eu voi sti
In lumea care trece:
Urmasul meu roman va fi
Si muritor si rece.
 
Eu nu mai am ce sa mai sper.
Va vad de-atata vreme
Tarandu-va in trai mizer
De griji si de probleme.
 
Si nici nu pot a mai privi
A voastra neputinta.
Ma-ntorc la starea mea dintâi.
Ma-ntorc in nefiinta.”
 
Luceafarul vorbi profet
Spre neamul lui, spre tara.
Si, lacrimand, se stinse-ncet.
 
Muri a doua oara…
 
Edit: am aflat autorul. Nu e  Adrian Paunescu,  e Marian Bamboi din Bacau, un admirator si  un nelipsit din cenaclurile discipolului sau.

Mesaj catre adolescenti- Tudor Chirila!


luni, 2 aprilie 2012

Numaratoarea inversa

 
De maine incolo, cand cineva ma va intreba cat mai are Cip pana se intoarce, nu voi mai raspunde in luni, ci in zile. 
De maine incepe numaratoarea inversa: 30, 29, 28.....

Teoretic ar trebui sa fiu foarte fericita, dar prcatic nu sunt deloc asa.Toate fricile si temerile mele  n-au disparut nicio clipa, ci sunt condensate in luna acesta. Si cu cat timpul se scurteaza cu atat mi-e frica mai tare.
 In toata aceasta perioada, eu n-am simtit niciodata altceva decat teama, eu n-am putut fi optimista si n-am putut gandi pozitiv nicio secunda, desi toti cei din jurul meu cred ca am depasit  de mult momentele astea.
  A trebuit sa port o masca tot timpul.A  trebuit sa pozez intr-o femeie puternica, ce a invatat sa se descurce singura, ce s-a obisnuit cu ideea singuratatii, careia ii place libertatea si chiar si-ar mai dori-o, care isi poate rezolva singura toate problemele, se poate descurca singura cu doi copii, poate merge si la serviciu, poate plati facturi, rate si impozite, poate face si cumparaturi si mancare si curatenie,se poate distra se poate plimba, poate orice, in acelasi timp.
  Asa te vor cei din jur, asa trebuie sa fii iar daca incerci sa spui exact ceea ce simti, te judeca si iti spun ca e gresit, ca nu-ti foloseste la nimic o astfel de gandire. Iti tin teorii ca si cum chiar ei ar fi trecut prina asta.
 E foarte grea povara disimularii, si pentru Gemeni, care sunt artisit inasa ceva.


Putini inteleg cat e greu, cand vii seara acasa sa nu iti deschida nimeni usa. Sa nu te astepte nimeni. Sa nu te  in brate. Sa nu-ti mangaie fruntea si sa nu-ti sterga lacrima nimeni. Sa te asezi intr-un pat mare si gol si sa strangi in brate o perna.. Sa mergi pe strada si sa te simti jumatate de om.
 Si peste toate astea sa traiesti cu o teama continua. Continua si cumulata,caci am impresia ca ce nu s-a intamplat in 6 luni se poate intampla luna aceasta. Parca sunt obsedata. Am in minte doar imagine statuii din curtea unitatii lui, statuie a unui coleg ce mai avea doua saptamani pana sa vina acasa. Si parca nu-mi erau suficiente gandurile si imaginile mele bolnave, caci aseara fara sa vreau am deschis televizorul in timpul unui episod din " Sotii de militari" desi-mi propusesem de mult sa nu-l mai vad. Ceva m-a facut sa nu schimb canalul. Cred ca a fost cel mai dureros episod si cred ca am plans cel mai mult de cand a plecat Cip. Mai greu decat sa-ti stii sotul acolo, e sa-ti stii copilul.Mai greu decat  sa-ti inmormantezi sotul e sa-ti inmormantezi fiul . Tata si fiu plecati in misiune, tatal scapa, iar fiu moare cand mai avea doua saptamani pan la terminarea misiunii ( fatidice saptamani!!!!)
Am plans ore-n sir,ca o descarcare pentru toate lunile in care m-am abtinut, pentru toti sotii care nu s-au mai intors, pentru toate mamele care nu si-au mai revazut vreodata copiii, pentru saptamanile care urmeaza...
 Plang si ma rog la Dumnezeu. Si iar plang. Si iar ma rog.Si voi plange si ma voi ruga....
.








sâmbătă, 31 martie 2012

Darius- hairstylist...

   In ultimul timp nu am mai postat pe blog mai nimic despre copii pentru ca nu sunt acasa.
   I-am dus la tara, la bunici pentru o saptamana si n-au vrut sa se mai intoarca. Au complotat cu bunicii si cu tati si m-au convins sa-i las pana la vacanta de Pasti. Ma bucur ca le place acolo si doar asa pot sta la aer curat, pot manca sanatos, doar acolo se pot juca adevarat , doar acolo isi pot reduce timpul de stat in fata tv-ul sau al pc-ului, doar acolo invata practic despre animale, plante, anotimpuri si cate si mai cate, doar acolo totul le e permis....
   Concret n-am avut despre ce sa mai scriu pana azi, cand m-a sunat mama sa-mi dea vestea cea mare: Darius a tuns-o pe Briana.
   Ideea a fost a ei, l-a tuns intai ea, insesizabil, si apoi el. Nu stiu cum a reusit pentru ca avea parul prins in codita. Au si avertizat-o pe mimitza sa nu intre in dormitorul lor ca au sa-i faca o surpriza. Mama a crezut ca se machiaza pentru ca o mai facusera si acum cateva zile si i-a lasat sa-si faca damblaua. Numai ca damblaua asta a fost mult mai mare, cu consecinte destul de urate. 
 Cand mi-a zis la telefon mi-a stat inima si in loc sa ma intristez, m-am bucurat ca nu s-a intamplat si vreun accident, Doamne fereste. 
 Oricum Brianei nu-i place pieptanatul, nici parul lung, nu-i plac coditele, nu-i plac nici clamitele si cred ca asta a fost alegerea ei si modul de a ma determina sa o tund scurt.
  Si  eu, de cand s-a nascut, tot asteptam sa-i creasca pletele....

Supararea  de pe chipul ei se datoreaza faptului ca i-a zis mimita ca nu va mai veni iepurasul, nicidecum pentru noul look....