Metoda de educatie "Montessori"-introducere

„Noi ştim cum să descoperim perle în carapacele stridiilor, aur în munţi şi cărbune în măruntaiele pământului, dar nu suntem conştienţi de existenţa germenilor spirituali, de nebuloasa creativă pe care copilul o ascunde în el însuşi, când intră în această lume pentru a reînnoi umanitatea.
Sclavii s-au eliberat prin răscoale, proletarii s-au eliberat prin revoluţii, mişcările feministe promovează eliberarea femeilor şi egalitatea cu bărbaţii; e nevoie de o mişcare de eliberare a copiilor de sub prejudecăţile adulţilor. De o revoluţie non-violentă. Ultima.”


Copilul-fiinţă divină dar neînţeleasă
Maria Montessori
(PETRU PĂRINŢI ŞI EDUCATORI)


PREFAŢĂ (la ediţia din 1991)
În ianuarie 1931, am avut şansa de a o cunoaşte pe marea educatoare italiană Dr. MARIA MONTESSORI.
Eram în al doilea an de activitate ca profesor în învăţământul secundar, când, la recomandarea fostului meu profesor de pedagogie Ion A. Rădulescu Pogoneanu, am fost trimis în străinătate pentru studii de specialitate. Misiunea mea era să studiez valoarea ştiinţifică şi eventual posibilitatea aplicării „metodei Montessori” în învăţământul secundar.
În acest scop, am audiat cursul internaţional Montessori, pe care Dr. Maria Montessori l-a ţinut la Roma, din ianuarie până în iunie 1931 şi am luat parte la toate lucrările practice privind aplicarea acestei metode în „Casa dei Bambini”, cum se numea şi se numeşte şcoala Montessori pentru copii de vârstă preşcolară (Casa Copiilor), precum şi în şcolile elementare Montessori.
Cu acest prilej, am devenit un adept convins al acestei metode, care, deşi poartă numele „Montessori”, nu este o metodă a ei, ci, aşa cum ţinea Maria Montessori să precizeze, este metoda ştiinţei (observarea şi experimen¬tul ştiinţific) aplicată de ea în domeniul educaţiei în familie şi în şcoală.
Din iulie 1931, reîntors în ţară, am rămas în corespon¬denţă atât cu Maria cât şi cu Mario Montessori, fiul ei, până la moartea lor, corespondenţă întreruptă după lăsarea „cortinei de fier”, dar reluată după 1970, când, din iniţiativa UNESCO, s-a organizat, şi în ţara noastră, în decembrie 1970, un „simpozion naţional Montessori” cu tema generală „Contribuţia Mariei Montessori la constituirea ştiinţei educaţiei”.
La sfârşitul cursului internaţional Montessori de la Roma, din 1931, Maria Montessori şi Mario Montessori mi-au încredinţat câteva conferinţe şi lecţii de la cursuri ale Mariei Montessori, spre a le prezenta în formă de capitole ale unei broşuri, care să se tipărească în Româ¬nia, aşa cum am arătat în nota ediţiei din 1933 a bro¬şurii cu titlul Copilul: „Studiile ce urmează sunt câteva conferinţe ţinute de Maria Montessori pe care le-am prelucrat şi coordonat împreună cu autoarea şi le-am tradus apoi în româ¬neşte după manuscrisul italian, cu scopul de a folosi la întărirea şi răspândirea mişcării pentru apărarea copilului. Aceasta a fost intenţia autoarei la alcătuirea acestei broşuri. Studiile de faţă apar astfel întâi în limba română; în curând vor apare şi în italiană şi în alte limbi”.
Din păcate, expresia „în curând” s-a dovedit a fi prea optimistă. În anul următor, 1934, după congresul interna¬ţional Montessori prezidat de Maria Montessori, a început persecuţia împotriva ei în Italia datorită sensului profund umanitar, nediscriminatoriu şi pacifist al concepţiei şi activităţii sale. Şcolile Montessori au fost închise şi orice activitate montessoriană interzisă, ca şi în Germania, unde cărţile ei au fost, în acea perioadă, arse. În aceste condiţii, a început exilul involuntar, al Mariei Montessori, mai întâi în ţări libere din Apus, apoi în India, până la sfârşitul celui de al doilea război mondial, când Maria Montessori şi fiul ei – care a însoţit-o pretutindeni în peregrinările prin lume – s-au întors în Europa, stabilindu-se definitiv în Olanda, la Amsterdam.
În aceste condiţii, Copilul – în româneşte din 1933 – a apărut abia peste trei ani, în 1936, în ediţii mult amplificate, cu acelaşi titlu în franceză: L’Enfant, în engleză: The Secret Of Childhood, apoi în multe alte limbi. În italiană a apărut abia în 1938, cu titlul Il segreto dell’Infanzia, dar nu în Italia, din cauzele amintite, ci în Elveţia. Tot în 1938, ediţia amplificată a apărut şi în limba română cu titlul Taina copilăriei.
În mod curent, când se reeditează o traducere, se face după ultima ediţie în limba originală. Dacă reedităm acum Copilul după prima ediţie (revăzută, desigur), o facem, printre alte motive, pentru că ediţia primă a acestei scrieri, care s-a întâmplat să fie în limba română şi să apară la Bucureşti, a fost apreciată mult de Maria Montessori şi de continuatorul operei sale, Mario M. Montessori, ca fiind o prezentare foarte concentrată a esenţei pedagogiei montessoriene: educaţia ca ajutor ştiinţific al procesului natural al formării omului – proces care se desfăşoară după legile obiective ale antropogenezei şi nu după norme stabilite arbitrar de diverşi filozofi, pedagogi etc.
Dar motivul principal al reeditării acestei lucrări este convingerea că ea poate fi de folos părinţilor şi educato¬rilor din ţara noastră, mai ales astăzi, când „totul trebuie luat de la început” şi în domeniul educaţiei.
Ilie Şulea-Firu
Bucureşti, august 1991