Scoala Montessori-Libertatea de miscare (XI)

Libertatea de miscare

"Când intri într-o clasa Montessori te întâmpina o evidenta deosebire de abordare fata de învatmântul traditional. Copiii sunt pur si simplu absorbiti si foarte preocupati de propria lor activitate. Aproape toate lectiile sunt individuale, deci fiecare copil are de obicei un plan diferit de activitati pe care educatorul îl gândeste si îl pune în practica, în functie de interesul si de nivelul la care se afla copilul. Toate materialele din clas sunt usor accesibile si la dispozitia copiilor, asezate pe rafturi joase. Copilul este liber sa aleaga dintre materialele care i s-au prezentat anterior si dupa ce termina de lucrat cu ele stie ca trebuie sa le aseze pe raft în acelasi loc si în aceleasi conditii, gata pentru urmatorul copil interesat de aceeasi activitate. Posibilitatea de a alege este un privilegiu pe care din pacate copilul din scoala traditionala nu îl are. În clasele Montessori copilul se poate misca liber dintr-o parte a clasei în alta, ascultând de propriul lui impuls interior. Cu timpul, exercitiul alegerii devine obisnuinta, adica se dezvolta capacitatea copilului de a lua decizii cu privire la propria persoana.

Va gânditi probabil ca o clasa cu 20 de copii care se misca în directii diferite nu poate fi decât haos. Si totusi nu este asa, miscarea copiilor obisnuiti sa ia decizii pentru ei însasi devine o miscare inteligenta, cu scop si dictata de vointa. Înainte de experienta din ultimii doi ani, când citeam în carti despre dinamica incredibila a unei clase Montessori, îmi ziceam cu convingere ca nu se poate. Si am tinut la acest "nu se poate" pâna de curând, când, fara sa le pese de convingerea mea, copiii mi-au demonstrat contrariul. Miscarea liber, fie si a 20 de copii, nu înseamna neaparat haos daca miscarea e inteligenta. Ba mai mult, ea merge împreuna cu învatarea si cunoasterea, fara ea acestea fiind nenaturale la vârsta copilariei.



Structura fizica a clasei Montessori

Într-o clasa Montesssori exista patru arii diferite:

1. Viata practica (practical life) care cuprinde activitati practice legate de viata de zi cu zi: turnarea apei dintr-un ulcior în altul sau din ulcior în pahar; spalarea mesei, asezarea mesei pentru prânz si servirea ei, curatirea rafturilor de praf, maturat, încheiat la nasturi, legarea sireturilor si asa mai departe. Toate acestea îl ajuta pe copil sa se adapteze noului mediu din clasa (pentru ca viata practica este aria cu care copilul începe când vine pentru prima data la gradinita) sa îsi câstige independenta, sa îsi coordoneze miscarile si sa exerseze concentrarea atentiei. Toate obiectele de pe raft sunt curate si foarte atractive pentru a stimula interesul copilului.

2. Activitatile senzoriale vizeaza dezvoltarea simturilor. La aceasta vârsta (3 - 6 ani) copilul exploreaza prin intermediul simturilor mediul în care traieste. Dezvoltarea lor conduce implicit la o cunoastere mai rafinata si la ascutirea inteligentei. Prin materialul senzorial Maria Montesssori a pus concepte abstracte în forma concreta. Spre exemplu, conceptul de lungime este materializat în barele rosii care au aceeasi forma, aceeasi culoare, singurul aspect care difera fiind lungimea. Conceptul materializat în cele 10 bare rosii este reprezentat prin gradarea acestora de la cea mai scurta (10 cm) la cea mai lunga(1m), diferenta dintre bare fiind constanta (10 cm). La fel se întâmpla si cu alte concepte: culoarea, greutatea, etc. Materialul senzorial vizeaza dezvoltarea fiecarui simt în parte prin izolarea lui de celelalte. Spre exemplu, în exercitiile pentru dezvoltarea simtului tactil copilul foloseste o esarfa pentru a-si acoperi ochii în asa fel încât toata atentia sa îi fie îndreptata spre analiza tactila. La fel în simtul termic sau baric. Un alt aspect esential pe care îl aduce cu sine materialul senzorial este controlul erorii. Copilul se poate corecta singur atunci când greseste si de fiecare data greseala este evidenta. Spre exemplu, blocurile cilindrice. Fiecare bloc are 10 cilindri care trebuie introdusi în spatii unice în cadrul blocului respectiv. Daca unul dintre cilindri este introdus în alta parte decât exact acolo unde îi este locul, unul dintre cilindri va ramâne pe afara. Materialul senzorial pregateste copilul pentru observarea sistematica a mediului, primul pas care duce la mici descoperiri realizate în mod spontan. 3. Activitatile de limbaj vizeaza, fireste, dezvoltarea limbajului cu aspectele lui esentiale: vorbit, scris si citit.

4. Activitatile de matematica se bazeaza pe materiale specifice, care respecta caracteristica vârstei, de a opera în plan concret, senzorial. Treptat, spre sfâr#351;itul celui de-al treilea an în aceeasi clasa, se face trecerea la materiale care se elibereaza de încarcatura senzoriala, nu pentru ca asa spune metoda, ci pentru ca pur si simplu copilul realizeaza ca nu mai are nevoie de suportul concret, ca si-a însusit ideea. Aceste ultime doua arii vor face, poate, obiectul unui articol separat. Sa ne multumim, pentru moment, cu trecerea lor în revista.






Trei nivele de vârstă în aceeaşi clasă
Am în clasă copii între 3 şi 6 ani şi aşa arată în mod obişnuit o clasă Montessori. Copiii care au început anul acesta grădiniţa la 3 ani vor fi în aceeaşi clasă încă doi ani de acum înainte. Acum sunt cei mai mici, peste doi ani vor fi cei mai mari. Un proces de creştere şi dezvoltare pe care ei înşişi îl sesizează cu mult entuziasm. În felul acesta relaţiile dintre copii în cadrul orelor de program seamănă mult mai mult cu viaţa dinafara şcolii, adică cu viaţa reală.
Există mai multe avantaje de pe urma unei asemenea structuri. În primul rând, copiii cei mici văd în copiii mari modele de urmat, îi văd desfăşurând activităţi pe care ei nu le pot face deocamdată şi învaţă să accepte situaţia de a nu şti totul, dar, în acelaşi timp, au speranţa că vor putea şi ei să avanseze când vor fi la vârsta potrivită. Copiii mai mari sunt de fapt un fel de stăpâni atoateştiutori, pentru că lor le sunt cunoscute materialele, rânduiala fiecărei zile şi regulile clasei. În acelaşi timp, e înduioşător să sesizezi grija cu care copiii mai mari se poartă cu cei mai mici, având probabil şi memoria vârstei anterioare, cu dificultăţile şi bucuriile ei.
Îmi aduc aminte că am văzut odată un copil de 6 ani care tocmai începuse să citească. În aceeaşi clasă cu el era o fetiţă de 3 ani care avea o zi mai grea, probabil din cauza dorului de părinţi. Mi-a rămas în minte imaginea acestui băieţel de 6 ani care ia mâna micuţă a fetiţei şi merge cu ea la o masă, o aşează pe un scăunel, aduce o carte şi începe să îi citească. În mod vizibil, cea mică s-a liniştit şi ascultă cele citite cu un respect deosebit. Veţi spune probabil că idealizez, că asemenea cazuri sunt singulare. V-aş putea da sute de exemple ale unor astfel de comportări. Spre exemplu, am în clasa mea un băieţel de 3 ani. De fapt, când am început, în septembrie, avea 2 ani şi 9 luni, fiind cel mai mic din clasă. Lui i-a fost cel mai greu să se obişnuiască la şcoală, adică într-un mediu fără părinţi. Şi plângea zilnic, dimineaţa şi de câte ori îşi amintea peste zi. La un moment dat eram cu toţii aşezaţi pe covor şi discutam ceva, nu-mi aduc aminte ce. Băieţelul cel mic zice că vrea la mama lui, începe să plângă şi se duce într-un loc mai ferit. Una dintre fetiţele mai mari se ridică atunci de pe covor, se duce lângă colegul ei îl mângâie şi îi zice: "Hai nu mai plânge!". Şi toate astea se petrec cu atâta spontaneitate... Cine ştie dacă nu cumva în anii trecuţi, când a venit prima dată la grădiniţă, fetiţa aceasta nu a avut şi ea aceeaşi problemă. Cine ştie ce amintiri a deşteptat în ea imaginea acestui copil care plângea după mama lui. În mod clar, asemenea experienţe sunt aproape imposibile în clasele în care toţi copiii au aceeaşi vârstă şi au aceleaşi probleme.
În aceeaşi ordine de idei, un alt aspect important îl constituie interesele specifice vârstei. Este cunoscut faptul că aproape toţi copiii au aceleaşi interese la o anumită vârstă.Când toţi copiii din grupă vor acelaşi lucru, aceleaşi jucării şi aceleaşi obiecte, atunci în mod normal apar conflictele. Nu vreau să spun că în clasa Montessori nu apar conflicte, nu încape loc de idealizare când lucrurile se prezintă atât de interesant. Ce vreau să spun este că, date fiind vârstele diferite, interesele copiilor au o gamă mai largă şi corespund diferitelor materiale. Un copil de 3 ani va fi interesat mai mult de aria de viaţă practică şi aria de dezvoltare senzorială decât de materiale avansate de matematică pe care nu le înţelege. Şi în general copiii au intuiţia a ceea ce pot şi sunt destul de inteligenţi să aleagă ce le trebuie în stadiul respectiv de dezvoltare, cu condiţia ca mediul în care sunt să conţină materialul corespunzător trebuinţei lor.
Şi un ultim unghi din care vreau să privesc problema. În clasa Montessori există un singur exemplar al fiecărui material, ceea ce înseamnă că un singur copil poate desfăşura activitatea care implică acel material. În mod implicit, dacă un alt copil vrea să folosească acelaşi material va trebui să aştepte până ce colegul lui îşi termină activitatea şi aşează materialul înapoi pe raft. La începutul anului se creează conflicte, dar nu ia mult timp ca acceptarea să devină obişnuinţă. În mod indirect, se educă astfel respectul pentru lucrul altuia şi răbdarea de a aştepta să îţi vină rândul.
Să fii educator Montessori e ceva cu totul special. De aceea ridic acum puţin cortina să puteţi privi pe scenă. Deocamdată nu şi în culise. Montessori Educare School din Boston e şcoala unde am semănat şi am cules anul acesta. Cu drag şi cu entuziasmul începătorului."