skip to main |
skip to sidebar
Metoda de educatie montessori(II)
NOUL NĂSCUT
"Mulţi cred că şcoala cea mai de dorit pentru copii ar fi aceea care ar copia
familia şi în care învăţătoarea s-ar purta ca o mamă (spre ex. „l’ecole
maternelle” – în franceză). Nu suntem de această părere. Nu există pe lume nici
un loc care s-ar putea reproduce spre fericirea copilului. Copilul este un
necunoscut, atât în şcoală, cât şi în familie.
Aceasta este problema ce se ridică în faţa noastră. Şi trebuie să alungăm
din ochii noştri o anumită ceaţă de prejudecăţi şi de ignoranţă, cu atât mai
orbitoare, cu cât ne credem mai învăţaţi, ca să putem vedea ce trebuie să facem
pentru copil.
Un poet ar putea scrie despre copil aşa (de fapt nu e poveste, nici poezie;
este numai o descriere: preludiul vieţii copilului, neînţeles încă de la
naşterea sa):
„Mi s-a povestit despre un om care a trăit în întune¬ricul cel mai de
nepătruns, ochii lui nu au văzut vreodată nici cea mai slabă rază de lumină, ca
în adâncimile unui abis”.
„Mi s-a vorbit despre un om care a trăit în tăcere: nici un zgomot n-a ajuns
vreodată până la urechea lui”.
„Am auzit vorbindu-se despre un om care a trăit realmente numai în apă, o
apă de o stranie alcătuire; şi care dintr-o dată s-a trezit printre gheţuri”.
„Şi a desfăcut plămâni care nu au respirat niciodată… (ar fi uşoare şi cele
mai grozave chinuri dacă le-am compara cu ale lui… dar a învins)”.
„Aerul i-a umplut dintr-o dată plămânii strânşi de la început; şi atunci
omul a strigat!”
„Şi s-a auzit atunci pe pământ un strigăt cutremurător care n-a mai fost
auzit, ieşind dintr-un gâtlej, ce atunci vibra pentru întâia oară”.
Era omul care se odihnise.
Ar putea cineva să-şi închipuie acest repaos absolut? Un repaos în care o
fiinţă omenească nu-şi dă osteneala nici să mănânce, căci alţii mănâncă pentru
ea; şi stă în părăsirea tuturor fibrelor sale, căci alte ţesuturi îi asigură
căldura de care are nevoie spre a trăi; nici măcar ţesu¬turile cele mai intime
nu lucrează pentru a se apăra de veninuri şi bacterii pentru că alte ţesuturi
lucrează pentru ea şi oxigenul îi este dăruit fără a respira, printr-un
privilegiu unic între cei vii.
Singura muncă a noului născut este aceea a inimii, care a bătut înainte
ca el să fi fost [născut]; da, în timp ce el nu exista [cu sensul de „nu era
născut”], bătea totuşi inima lui, şi încă întru-un ritm îndoit de cum bate altă
inimă. Şi acum… este el cel care înaintează şi ia asupra sa toată munca: rănit
de lumină şi de sunete; obosit până în cele mai adânci fibre ale fiinţei sale,
scoţând marele strigăt"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu