duminică, 29 ianuarie 2012

Metoda de educatie montessori(II)


NOUL NĂSCUT

"Mulţi cred că şcoala cea mai de dorit pentru copii ar fi aceea care ar copia familia şi în care învăţătoarea s-ar purta ca o mamă (spre ex. „l’ecole maternelle” – în franceză). Nu suntem de această părere. Nu există pe lume nici un loc care s-ar putea reproduce spre fericirea copilului. Copilul este un necunoscut, atât în şcoală, cât şi în familie.
Aceasta este problema ce se ridică în faţa noastră. Şi trebuie să alungăm din ochii noştri o anumită ceaţă de prejudecăţi şi de ignoranţă, cu atât mai orbitoare, cu cât ne credem mai învăţaţi, ca să putem vedea ce trebuie să facem pentru copil.
Un poet ar putea scrie despre copil aşa (de fapt nu e poveste, nici poezie; este numai o descriere: preludiul vieţii copilului, neînţeles încă de la naşterea sa):
„Mi s-a povestit despre un om care a trăit în întune¬ricul cel mai de nepătruns, ochii lui nu au văzut vreodată nici cea mai slabă rază de lumină, ca în adâncimile unui abis”.
„Mi s-a vorbit despre un om care a trăit în tăcere: nici un zgomot n-a ajuns vreodată până la urechea lui”.
„Am auzit vorbindu-se despre un om care a trăit realmente numai în apă, o apă de o stranie alcătuire; şi care dintr-o dată s-a trezit printre gheţuri”.
„Şi a desfăcut plămâni care nu au respirat niciodată… (ar fi uşoare şi cele mai grozave chinuri dacă le-am compara cu ale lui… dar a învins)”.
„Aerul i-a umplut dintr-o dată plămânii strânşi de la început; şi atunci omul a strigat!”
„Şi s-a auzit atunci pe pământ un strigăt cutremurător care n-a mai fost auzit, ieşind dintr-un gâtlej, ce atunci vibra pentru întâia oară”.
Era omul care se odihnise.
Ar putea cineva să-şi închipuie acest repaos absolut? Un repaos în care o fiinţă omenească nu-şi dă osteneala nici să mănânce, căci alţii mănâncă pentru ea; şi stă în părăsirea tuturor fibrelor sale, căci alte ţesuturi îi asigură căldura de care are nevoie spre a trăi; nici măcar ţesu¬turile cele mai intime nu lucrează pentru a se apăra de veninuri şi bacterii pentru că alte ţesuturi lucrează pentru ea şi oxigenul îi este dăruit fără a respira, printr-un privilegiu unic între cei vii.
Singura muncă a noului născut este aceea a inimii, care a bătut înainte ca el să fi fost [născut]; da, în timp ce el nu exista [cu sensul de „nu era născut”], bătea totuşi inima lui, şi încă întru-un ritm îndoit de cum bate altă inimă. Şi acum… este el cel care înaintează şi ia asupra sa toată munca: rănit de lumină şi de sunete; obosit până în cele mai adânci fibre ale fiinţei sale, scoţând marele strigăt"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu