O noapte lunga, o zi urata...

Dupa ce aseara am fost la o superpetrecere de copii si ne-am distrat minunat, am venit acasa rupti de oboseala. Ne-am spalat, ne-am jucat un pic si apoi la culcare.
  Nu stiu de ce la cat eram de obosita n-am putut adormi. Butonam si tot butonam canalele in speranta ca voi gasi ceva interesant. Nimic.
Butonez in continure pana cand ochii imi raman fixati la o stire ce rula pe Realitatea: Kabul- 13 militari morti intr-un atentat cu o masina capcana.
Nu stiu cum de mi-a rezistat inima si nu stiu cum imi va rezista inca 6 luni la astfel de vesti.....
N-am inchis un ochi toata noaptea si daca atipeam putin visam numai razboi si morti.
Imi priveam copii cum dorm linistiti si incepeam sa plang....
Incercam sa ma incurajez, sa gandesc pozitiv, dar nimic nu-mi iesea. Ma rugam sa se faca dimineata mai repede si sa-mi dea bipul de buna dimineata cu care m-a obisnuit. A fost o noapte lunga dar la 7.20 parca stiind cat il astept, a sunat telefonul....
Am inceput sa traiesc din nou, dar toata ziua n-am fost om....

Adaptare din mers

   A trecut o saptamana de cand a plecat tati si incercam sa ne adaptam situatiei.Copiii  nu realizeaza pentru cat timp e plecat si inca nu intreaba cand se intoarce.Probabil pentru ca  in ultimile doua luni a tot  fost plecat si venea doar in w-end.
   Vorbim cu el aproape in fiecare seara pe skype, dar ei abia daca vin sa-i spuna doua trei vorbe. In rest isi vad de joaca lor. O iau ca pe un lucru bun si nu incerc sa caut explicatii ascunse de genul ca sunt suparati si nu vor sa-l vada, sau vor sa-l pedepsesca pentru ca a plecat si de aceea il ignora. Sunt niste copii, totusi.
Mi-a fost destul de greu toata saptamana pentru ca au fost in vacanta si au fost si bolnaviori pe de-asupra. Noroc cu vecina noastra draga si scumpa ( sa-i de D-zeu sanatate) ca a stat cu ei cat timp am fost la serviciu.
 Cel mai greu mi-a fost marti noaptea cand Darius a inceput sa acuze dureri de ureche si eu n-aveam nimic in casa pentru a-l trata. Am incercat cu nurofen, cu vata cu spirt , dar nimic. N-am avut incotro, i-am imbracat pe amandoi, i-am urcat in masina si am plecat la farmacie sa luam Otocalm.
 A doua zi am fost si la MF si la ORL-ist si bineinteles ca ne-au confirmat otita. Si de atuni suntem pe tratament.Iar Briana faringo amgdalita. O placere, nu alta!
 Incercam sa ne adaptam din toate punctele de vedere vietii in trei. Pana acum cand mergeam pe strada fiecare copil era cu cate un parinte de mana. Acum trebuiesa-i tin pe amandoi.Si trebuie fie sa am ambele maini libere, fie sa am sacose in ambele maini ca sa nu se certe care din ei se tine de mine si care de sacosa.
  Si cu dormitul avem probleme: la fel ca si cu mersul pe strada, fiecare dormea cu cate unul din noi sau uneori chiar toti patru intr-un pat. Acum trebuie sa dormim toti trei iar eu la mijoc. Si sa nu cumva sa ma intorc spre dreapta sau spre stanga ca se supara unul din ei ca-i intorc spatele. Deci pana adorm ei, eu trebuie sa stau doar cu fata in sus....E adevarata plecere, ce mai. Si mai ales sa dorm la mijoc invelita  obligatoriu caci altfel n-am cum sa-i invelesc pe ei.....
  La cumparaturi, nu mai vorbesc. Fiecare trage in partea care-l intereseaza mai mult, iar eu nu stiu unde sa ma impart . De-abia astept sa inceapa gradinita  ca macar  asta s-o pot face in voie, de capul meu.
 
 

De azi, o altfel de viata

 Da, de azi pentru noi incepe o alta viata.
 Sau un alt fel de viata . Sau o altfel de viata.
 Noi acasa si tati in Afganistan....

 Teoretic e pentru sase luni...Practic ar putea fi pentru totdeauna.Mi-e groaza sa ma gandesc pentru cat este sau pentru cat ar putea fi.
 De ani de zile am frica asta, de ani de zile incerc sa o depasesc si tot de atat nu reusesc.
Am tot incercat sa-l impiedic sa plece chiar am reusit de cateva ori, dar de data asta nu mi-a mai iesit. Si-a dorit prea mult.
Nu pot descrie ce e in sufletul meu. Nici nu pot fi coerenta la ora asta....
Poate vreodata voi fi in stare, dar deocamdata doar plang. Mii de ganduri imi vin in minte, imi fac fel de fel de scenarii oribile ...
Stiu ca trebuie sa fiu pozitiva, stiu ca trebuie sa ma rog lui Dumnezeu si sa am incredere in EL si totul va fi bine, stiu ca au mai fost si altii si s-au intors sanatosi, dar la fel de bine stiu si cati nu s-au mai intors.
 Pur si simplu innebunesc cand dau de gandul asta in mintea mea....


Poate asta merit asa cum imi scria odata o d-na anonim pe blog, suparata de o postare de-am mea, 
"De-a lungul istoriei, au existat regi care au renuntat la regate pentru iubitele lor...
Te-ai intrebat vreodata ce fel de femeie (sotie) ai putea sa fii tu, astfel incat sotul tau sa nu aleaga sa plece la razboi, ci sa ramana acasa cu familia lui?
Semneaza... cu respect,
Una dintre cele mai proaste (si iubite si fericite) femei din lume!"

Poate are dreptate...cine stie?


Copiii realizeaza partial. Darius mai mult decat ne asteptam, Briana mai putin. Sper din suflet sa nu ramana marcati in vreun fel.
Acum catva zile dupa ce le explicasem ca tati va pleca la un serviciu departe pentru  un timp mai lung si dupa ce crezusem ca n-au inteles despre ce e vorba, Darius a rabufnit intr-un plans de nu-l mai puteam opri. Ne spunea ca-i va fi tare dor de tati si de bratele lui si ca ce se va face fara el.


Azi , la despartire, niciunul n-a parut afectat, erau veseli nevoie mare, dar in timpul somnului de pranz, dupa ce ne intorsesem de la unitate a avut din nou doua reprize de plans isteric, in somn.Nici nu stiu cum sa gestionez situatia pentru ca plang si eu odata cu el....

Colectia de masinute.... stricate

De mai bine de un an cumparam masinute intr-o veselie.
Darius are o adevarata pasiune pentru ele si il intelegem si-i facem pofta. Dar ce nu inteleg este de ce le strica pe toate. Absolut toate sunt stricate.
Am incercat sa vorbesc cu el si sa ii inteleg placerea de a le strica, dar niciodata n-are nici un raspuns si nici nu reusesc sa intuiesc vreunul. Incerc sa-i descopar nemultumirile, frustrarile ba il urmaresc, ba il amenint ca nu-i mai cumpar, ba il pedepsesc si chiar nu-i mai cumpar o perioada, ba discut cu el ca si cu un om mare... da' nimic nu-l face sa nu mai strice si nimic nu ma face pe mine sa inteleg.
Cred ca si noi suntem putin nebuni si masochisti de ii tot cumparam.
Azi am facut curatenie in jucarii am numarat peste 120. Si mai are cam pe jumate si la mimitza la tzara. Si tot stricate.....

Prima poezie de la gradi

Au trecut 3 saptamani de cand a inceput gradinita si n-am mai reusit sa scriu nimic.
Briana s-a acomodat dupa cea de-a doua si drept dovada a si invatat doua poezii si un canatecel.
N-a avut rabdare sa le spuna pe toate....