Amintiri urate... (II)

A urmat inca o noapte lunga, nedormita, plina de chinuri si griji. Darius suporta bine tratamentul, dar cel mai greu imi era sa-l tin in camera. Nu avea voie sa iasa pe hol caci fiind spital de infetioase exista riscul contactarii altor virusi si fiecare salon era destinat unui anumit tip de bola( hepatita, meningita, enterocolita etc) . Noi am stat intr-un salon de "diverse" cu inca un baietel cu mamica lui, si el internat cu o raceala puternica si cu o tuse pa masura. Nici nu stiam cum sa-l mai feresc si de el si de cei de afara.

Nu mai spun cum imi era sufletul cand ma gandeam si la micuta Bri lasata acasa bolnavioara cu laringita si muci. Saracul Cip a trebuit sa se descurce si cu ea si cu noi. A dus-o si pe ea din nou la medic,ne-a facut de mancare, ne-a adus un laptop sa-i pun desene lui darius, a facut cumparaturi , ne-a adus schimburi si mai avea putere sa si glumeasca sa ne ridice moralul...

Abia am asteptat sa vina ziua urmatoare cu speranata ca ne va da drumul acasa.

Cand am vorbit insa cu medicul nici n-a vrut sa auda. Ne-a spus k e foarte grav si nu putem pleca. Intr-adevar am amutit cand am auzit de pneumonie, otita si angina, dar nici acolo nu mai rezistam sa stam. cred k ne imbolnaveam mai rau.

Noroc ca am prieteni buni si saritori carora nu stiu vreodata cum sa le multumesc. De fapt aici ma refer in special la Alina pentru k m-a incurajat mereu, fondat si argumentat caci eu eram in stare sa innebunesc din cauza atator diagnostice grave. ba pe de-asupra a mers si a vorbit cu un pediatru din spital sa ne vada si sa ne spuna ce si cum sta treaba.

Am plecat de la contagioase pe semnatura caci altfel nici n-au vrut sa auda. Desi le-am spus k merg in spiatal nu ne-au lasat sa plecam cu branula in manuta si nu voiau nici macar sa-i mai faca tratamnetul de la ora 14 desi inca eram acolo....

Am ajuns la judetean si s-au schimbat datele povestii..alt ton, alta atitudine, alte conditii...

Doamna dr ne-a spus k putem urma si tratamentul acasa si imi venea s-o pup de drag.....

A urmat din nou un episod urat,groaznic as putea spune, si anume montarea unei alte branule.... Nu m-au lasat sa stau langa el nici aici si am crezut k mor pe langa usi, dar gandul k ne vom intoarce acasa m-a facut sa suport mai bine situatia.

Fericirea a durat pana vineri cand a trebuit sa ne intoarcem in spital sa repetam analizele. pe lanaga toate cele uzuale, am auzit-o pe d-na doctor ca ii face si una( electroforeza hemoglobinei) sa vada daca nu are cumva talasemie minora. Nimic nelalocul lui, dar cand am ajuns acasa si am citit despre talasemie, am zis k innebunesc...

Nici nu vreau sa-mi amintesc ce calvar au fost ultimile doua zile. Nu-mi puteam lua gandul de la talasemia majora, desi aproape niciun simptom de-a lui darius nu semanau cu cele ale bolii. Am deschis subicete pe forum, am vorbit cu medicul, cu prietenii...toata lumea ma asigura k darius nu are cum sa aiba asa ceva, dar eu parca eram nebuna.....

azi m-am mai linistit si am inceput sa cred si eu k nu are asa ceva, dar pana nu vad rezultatele nu pot dormi linistia.

Mi-e si groaza sa sun maine sa vad diagnosticul...