5... 4.... 3....

Tot numar invers de ceva vreme incoace. 
Cand au trecut 3 luni si a ajuns la jumatatea  misiunii, am zis ca incepe numaratoarea inversa. si am numarat, am numarat pana m-am plictisit si am zis ca timpul trece mai greu  daca il tot contorizez. Si m-am oprit.
  Pe 3 aprilie, cand mai era doar o luna de misiune  am inceput din nou numaratoarea , dar cand mai erau 8 zile pana la final am primit vestea ca data de 3 mai  nu mai ziua cea mare si ca nu se stie cand va fi aceasta.
  Si de pe 27 aprilie pana azi a fost o incertitudine si o bataie de joc. 
Credeam k numai noi romanii ne batem joc unii de altii, dar vad ca si americanii au aceeasi  atitudine fata de noi din pacate. Ciprian si colegii lui ( vreo 20 la numar) stau in aeroportul din Kabul de pe 27 si pana aseara nimeni nu stia nimic de plecarea lor, de sosirea lor acasa. Tot auzeau zvonuri care prelungeau sederea lor acolo, dar nimic sigur.Aseara au aflat ca data intoarcerii e 11 mai. Sper sa fie adevarat, caci am ajuns la limita rabdarii si puterii de a astepta.
 Mi se pare revoltator ca dupa 6 luni de misiune sa mai tii inca 2 sapatamani  niste oameni intr-un aeroport , oameni care  te-au ajutat, si-au facut treaba cum trebuie si care abia asteapta sa ajunga acasa  sa-si imbratiseze copiii.
 Nici nu mai stiu ce sa le spun si celor mici, cum sa mai numar zilele ca sa iasa socoteala si sa nu fie dezamagiti si ei.
 Briana stia ca de ziua ei, pe 8 mai, tati va fi acasa, dar din pacate  nu va fi asa.
 Darius a renuntat sa mai numere spunandu-mi ca nu mai intelege nimic si ca doar vrea sa vina tati mai repde acasa si sa-l ia in brate. E singurul lucur pe care si-l doreste de la el.
 Si eu la fel.: sa se intoarca sanatos si sa ne ia in brate. Si sa se convinga inca o data ca  niciun ban din lume  nu compenseaza  timpul pierdut departe de copii.
 Doamne ajuta sa ajunga cu bine, oricand va fi aceasta!
 Iar noua Doamne, da-ne rabrare , dar acum!