Acceptare

In w-end am tot incercat sa aduc in discutie tema gradinitei, dar numai la auzul cuvantului "gradi" Briana incepea sa planga. Am fost stresata la fel ca si ea la gandul zilei de luni. Cip a plecat din nou pentru o saptamana, de data asta si cu masina, si ne-a lasat sa ne descurcam.
Bineinteles ca ne descurcam......

Mi-am amintit de ideea pe care mi-a dat-o Madimih si am zis sa o incerc si eu : sa-i dau o fototgrafie cu noi s-o aiba la ea daca i se face dor . A incantat-o ideea, a ales una si a bagat-o in rucsacel. Dar cand am inceput s-o imbrac, a inceput din nou plansul. Printre suspine mi-a zis ca ea nu mai vrea in clasa ei,ci vrea cu Darius.
Minunat, mi-am zis, numai sa vedem daca e si posibil.
Tot drumul mi-a spus ca daca e cu Darius nu mai plange si o si credeam, numai ca in sufletul meu stiam ca nu e posibil pentru ca toata saptamana am incercat sa sugerez asta educatoarelor chiar si directoarei, dar toate m-au refuzat subtil, prin tacere.
Am ajuns in clasa luin Darius. Incepuse ora de engleza si toti copiii stateau cumintei pe scaunele.Briana nu plangea si astepta nerabdatoare sa intre in clasa de copii mari. Am intrat si am cerut permisiunea sa o las si pe ea. Mi s-a raspuns ca o pot lasa doar putin. A fost suficient sa auda cuvantul "putin" ca lacrimile i-au navalit siroaie pe obraz. Plangea in liniste, ca un om mare, incercand totusi sa se stapaneasca. Isi musca buzita si-mi spunea printre suspine ca vrea cu Darius mult, ca n-o sa mai planga, dar s-o primeasca si pe ea.
Doamna a inceput sa ne explice ca nu e cu putinta, ca se va obisnui asa si apoi ii va fi si mai greu sa se intoarca la grupa ei .....
Avea dreptate, dar mie mi se rupea sufletul. Am inceput si eu sa plang, am luat-o in brate si am iesit. Imi venea sa plec de-acolo pentru totdeauna si sa n-o mai aduc niciodata, dar din pacate nu am alta varianta.
Am mers la clasa ei si in timp ce o schimbam si-a aminti de fotografie si mi-a cerut-o .I-am dat-o si strans-o tare in brate. Pentru prima data a plecat singura in clasa fara sa se mai impotriveasca si fara sa mai planga in hohote . Am urmarit-o cu privirea : s-a asezat cumintica la o masuta, a pus fotografia pe banca, maimutica alaturi, si suspina. Mi s-a parut de o mie de ori mai dureros decat zilele trecute cand o lasam plangand isteric. Mi s-a parut deodata atat de mare si de intelegatoare in incercarea ei de a accepta situatia ca ma durea sufletul. Parca azi s-a maturizat brusc, parca am pierdut-o......