Scriu printre lacrimi, dar nu pot sa nu scriu despre el, chiar daca e un jurnal al copilariei....
Pana azi acest Om a fost bunicul meu... De azi sper sa fie un inger pazitor.Ingerul nostru pazitor.
A ajuns in ceruri si sper ca Dumnezeu ii va deschide usa pe care o merita
In el am cunosut toate calitatile pe care le poate avea un barbat.El a fost modelul meu de sot pe care mi l-am dorit si pe care l-am cautat.
Tot ce inseamna bunatate, calm, daruinta, darnicie, iubire, credinta, munca, sacrificiu,sensibilitate ,umor, rabdare si intelepciune le gaseai in el.Era un om simplu, de la tara, fara scoala dar cu un suflet in care incapea o lume intreaga....
Incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca nu-l voi mai vedea nicodata si nu pot. Stiam ca va muri, ca boala asta nu iarta pe nimeni, dar oricat m-am pregatit, vestea m-a luat pe nepregatie.
Bucuria pe care o am e ca a apucat sa-si cunoasca stranepotii.A fost nespus de fericit ca m-am tinut de promisiune si am facut doi copii.Eu am fost singura lui nepoata, el singurul meu bunic si legatura dintre noi a fost magica....Asa va ramane pentru totdeauna, tataie!
Sa te odihnesti in pace, acolo unde ai ajuns!
patru generatii: nepot, tatic, bunic si strabunic

