Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile
copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele
mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator.
Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca
învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este
excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile
cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în
care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere
decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.
1. Blocarea inteligenţei
Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai
multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte
logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve
probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele
existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar
viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate.
Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi
ne-am transformat în maşini de muncit, iar pe ei îi transformăm în
maşini de învăţat.
2. Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei
Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată
într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează
inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a
informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată.
Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă
acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii
au pierdut plăcerea de a învăţa.
Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi,
gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun
efort, în mijlocul diverselor aventuri - sportive, de război, politice
sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin
televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le
nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc
plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot
mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea
puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante,
instabile şi nemulţumite.
3. Informăm şi nu formăm
Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai
mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea
lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul
emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să
îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi.
Care este rezultatul?
O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta
din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi
care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau
agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de
moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.
CE ESTE DE FĂCUT?
Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi
buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne
vorbeşte despre şapte deprinderi ale "părinţilor buni" şi cum trebuie
transformate ele de către "părinţii inteligenţi". Iată prima dintre
ele:
Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă.
Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor
economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le
cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii.
Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva
ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea
vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor.
Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi
în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le
dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de
neuitat.
Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează
personalitatea.
Astăzi, părinţii buni cresc copii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari
şi angoasaţi, pentru că societatea s-a transformat într-o fabrică de
stres. Părinţii care nu-şi învaţă copiii să aibă o viziune critică
asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării
sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator.
Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un
consumator. Pregătiţi copilul pentru " a fi", căci lumea îl va pregăti
pentru " a avea".
Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor.
Alimentaţi amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiilor cu curaj şi
îndrăzneală. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă
problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să
ne acceptăm limitele.
Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă
copiii cum să gândească.
Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. Când
deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din
subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin
critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt
inutile în influenţarea personalităţii tinerilor.
A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei
nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se
aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea
şi a vă relaxa, apoi puteţi spune:"Nu mă aşteptam să mă superi în
felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc
şi te respect mult". Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească.
Părinţii buni spun: " Greşeşti"; părinţii inteligenţi spun:
"Ce părere ai despre comportamentul tău?" "Gândeşte înainte să
reacţionezi"
Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii
inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri.
Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le
educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute
succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi
aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără
înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în
faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un
"nu", pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici,
nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala.
Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile
intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a
avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor
lor: "Am greşit", "Scuză-mă", "Am nevoie de tine". Părinţii care nu-şi
cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.
Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni.
A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a
dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem: a relata
experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a
pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi
n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile,
pierderile şi frustrările personale.
Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten
foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din
dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru
că aurul şi argintul n-o pot cumpăra.
Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare.
Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani
sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi
agreabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii
acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut
testul.
Odată, una dintre fiicele mele a fost criticată pentru că era o
persoană simplă. Se simţea tristă şi respinsă. După ce am auzit
povestea ei, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus următoarea
pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii
preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am
întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real. Atunci, am adăugat,
chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai
lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea.
Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina.
PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI
SĂ AIBĂ ATITUDINI BLÂNDE.
Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată.
Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa
copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe
timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt
bune, vor încolţi.
Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa. Înainte, părinţii erau
autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi "nu" fără teamă.
Dacă ei nu aud "nu" de la d-voastră, nu vor fi pregătiţi să audă "nu"
de la viaţă. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi
presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un
balansoar: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite
clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare
noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a
învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil.
Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi.
Cucerirea planetei sufletului copilului este mai compexă decât
cucerirea planetei.
CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI
1. A corecta în public
2. A exprima autoritatea cu agresivitate
3. A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat
4. A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii
5. A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie
6. A nu te ţine de cuvânt
7. A distruge speranţa şi visele
Augusto Cury
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu